În mahalaua Mavrodoiului din Piteşti, în anul 1818, s-a născut, în familia unui neguţător de abale, negustorul de mai târziu Nicolae Hagi Stoica. La 18 ani, Nicolae a fost dat la stăpân, cum era obiceiul vremii, la Ştefan Hagi Stoica, un mare negustor, care avea prăvălie la Sf. Gheorghe Nou, în Bucureşti. S-a căsătorit în 1845 cu fiica patronului său, în vârstă de 17 ani, cu obligaţia de a-i purta numele. În anul 1853, Nicolae şi-a pierdut socrul, dar a continuat afa

În mahalaua Mavrodoiului din Piteşti, în anul 1818, s-a născut, în familia unui neguţător de abale, negustorul de mai târziu Nicolae Hagi Stoica.

La 18 ani, Nicolae a fost dat la stăpân, cum era obiceiul vremii, la Ştefan Hagi Stoica, un mare negustor, care avea prăvălie la Sf. Gheorghe Nou, în Bucureşti. S-a căsătorit în 1845 cu fiica patronului său, în vârstă de 17 ani, cu obligaţia de a-i purta numele. În anul 1853, Nicolae şi-a pierdut socrul, dar a continuat afacerea moştenită odată cu numele. Era un om învăţat, ştiind contabilitatea în partidă dublă sau „dopia scriptura“, cum i se spunea pe atunci, şi cunoştea bine limba greacă. Deoarece se schimbaseră timpurile şi gusturile, a început curând să aducă mărfuri din Apus, cu chervanalele, de care se ocupa personal, timp de mai multe săptămâni pe an.

Ajungând în Anglia, a reuşit să cumpere stocul de secere al fabricantului Sheiffield – pe care l-a scăpat astfel de la faliment – şi i-a cerut să-i tipărească numele „Nicolae Hagi Stoica“ pe fiecare seceră. Englezul, auzind de o comandă aşa de mare, l-a întrebat cum va face plata, iar el, arătându-i chimirul, scoase nu mai puţin de 1.000 de lire sterline, pe care le-a pus pe masa fabricantului. Apoi, cuiele de sârmă şi furculiţele de fier, aduse direct din Franţa şi care s-au vândut pe piaţa Bucureştilor pentru prima oară, au fost tot achiz