Mulţi le numesc încă asigurări private de sănătate care reprezintă, cum altfel, asigurările încheiate cu diverse societăţi de asigurări şi care au ca obiect serviciile medicale (inclusiv asigurarea medicală în cazul deplasării în afara graniţelor ţării). Intrarea în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Titlului X din Legea nr. 95/2006 privind asigurările voluntare de sănătate face distincţia mai clară între asigurarea privată (oricum ar putea arăta acea

Mulţi le numesc încă asigurări private de sănătate care reprezintă, cum altfel, asigurările încheiate cu diverse societăţi de asigurări şi care au ca obiect serviciile medicale (inclusiv asigurarea medicală în cazul deplasării în afara graniţelor ţării).

Intrarea în vigoare a normelor metodologice de aplicare a Titlului X din Legea nr. 95/2006 privind asigurările voluntare de sănătate face distincţia mai clară între asigurarea privată (oricum ar putea arăta aceasta) şi asigurarea voluntară, în sensul în care aceasta din urmă trebuie să îndeplinească nişte condiţii expres prevăzute de lege. Pot însă exista şi alte asigurări „private“ de sănătate în afara celor voluntare? Legea nr. 95/2006 privind reforma în sănătate spune că nu. Asiguraţii pot beneficia de servicii medicale doar în cadrul sistemului public şi, eventual, al celui voluntar.

Pentru a putea vorbi însă de asigurări voluntare, ar trebui să existe acele instrucţiuni de aplicare care să permită sistemului să fie în mod real funcţional. Instrucţiuni care, iată, au aşteptat aproape un an ca să vadă lumina tiparului. Să înţelegem că în tot acest interval de timp nu au existat asigurări private/voluntare de sănătate? Ba bine că nu. Singura condiţie care, la momentul publicării Legii nr. 95/2006 li se impunea asiguratorilor, era aceea de a obţine „avizarea de către direcţi