Timpul nostru privat este bunul intregului popor. Poate sa dispuna oricine de el cum doreste, fara sa pateasca nimic. Timpul nu pare a fi, in Romania, un capital. Mai precis, timpul nostru nu este vazut ca pretios de cei cu care avem de-a face, oameni sau institutii. Noi stim prea bine ca nu prea avem vreme si ca orice ora conteaza. Insa cei cu care interactionam presupun ca avem la dispozitie tot timpul din lume. Si ca prea ne agitam!
Viata noastra este organizata intr-o lunga succesiune de ritualuri de asteptare. Pe primul loc stau cozile. Ne irosim viata stind la coada, la impozite, la pasapoarte sau la carti de identitate, la medic, la biroul de accidente usoare, la lumina, la cablu, la supermarket, si asa mai departe. Esti grabit, obosit, ti-e rau, nu suporti aglomeratia, iti scade stima de sine - nu conteaza, esti dator cu sfinta asteptare. "La doctor se asteapta", m-a pus odata la punct medicul de familie, raspunzind unei crize de nervi cu un aforism desprins din tezaurul de intelepciune al breslei. De fapt, toti cred la fel, functionari, politisti, vinzatoare. Toti au convingerea ca, pe linga pretul propriu-zis al serviciului obtinut, sintem datori sa platim o acciza de timp.
Apoi ne pierdem vremea calatorind. Trenurile merg cu viteze de anii '70, desi tehnologia a evoluat uimitor de atunci - in alta parte. Pe distanta Iasi - Bucuresti, noi am "evoluat" de la un interval de 5 ore in anii '90 la 6 ore si chiar 6 ore si jumatate, acum. Cind toata lumea se lauda cu micsorarea timpilor de deplasare, noi putem raporta mindri marirea lor. Ajungi mai repede in SUA decit cu trenul de la Iasi la Timisoara. E mai comod sa vizitezi Viena sau Milano decit Sibiul. Nici pe drumurile publice nu e cu mult mai bine. Starea jalnica a drumurilor domoleste si cea mai nervoasa masina. Blocajele din orase ii rapun pe cei mai frenetici soferi. Ca nu mai vorbim despre tra
