Proiectul de amenajare a parcarilor pe Calea Mosilor merge struna. In mai putin de doua luni, municipalitatea a reusit sa faca aproximativ 60 de locuri de parcare, intre Bucur Obor si str. Mihai Eminescu, dar multe din ele nu pot fi folosite, fiind blocate, chiar pe mijloc, cu stalpi de electricitate.
Soferii vin, se uita si fac stanga imprejur, facandu-si cruce. Asa ceva nu au mai vazut nici macar in comediile cinematografice sau in traditionalele povesti cu Pacala. „Cand am vazut stalpii pe mijloc, m-a bufnit rasul. Bine, rasul-plansul ca aici este vorba pana la urma de banii nostri. Sa speram ca se va gasi o solutie, ca altfel degeaba le-au facut. In plus, ne facem de rasul lumii!”, ne-a spus amuzat Dumitru Popescu, un bucurestean de 38 de ani, facand acel gest care spune “te scarpini invers”. De aceeasi parere e si Ristea Valeria (46 de ani): „Asta este bataie de joc. Cum sa faci parcari in jurul stalpilor?”. Pana si muncitorii care lucrau la refacerea liniei de tramvai faceau misto de isprava facuta: „Eu cred ca sunt pentru motociclete”, ne-a spus razand unul dintre ei. Gheorghe Udriste, seful Directiei de Sistematizare a Circulatiei de la Primaria Capitalei, ne-a spus ca stalpii aflati in mijlocul parcarilor vor disparea, cablurile electrice urmand sa fie mutate in subteran. Cand? Cel mai probabil dupa ce se va turna asfaltul?
Troleibuzele opresc in intersectie
”Unde sa mai amplasam noi o statie? A, cel mai bine in dreptul unei strazi!”. Asa par sa isi spuna cei care decid unde trebuie sa opreasca mijloacele de transport in comun din Capitala. Dovada o reprezinta statia ”Teiul Doamnei”, aflata la intersectia dintre str. Ion Berindei si sos. Colentina, din sectorul 2. RATB a gasit cel mai potrivit loc pentru o statie: o intersectie. Si ca sa-i protejeze pe calatori de masinile care ar fi putut trece pe acolo, au blocat drumul cu stalpi metal