In toamna lui 1982, Universitatea Craiova inca-si mai cauta portarul. Peste vara se vorbise inclusiv de venirea lui Duckadam in Banie, dar Silviu Lung a refuzat plecarea. Erau anii in care Boldici si Lung aparau cu rândul fara ca vreunul sa câstige cu adevarat postul de titular. A venit meciul cu Fiorentina, din deplasare. In minutul 11, italienii, cu patru campioni mondiali in teren, conduceau cu 1-0. Antognoni transformase un penalti inventat de arbitru, un elvetian, Daina, daca memoria, chestie de gen feminin, nu insala. Dupa 1-3 la Craiova, Fiorentina mai avea nevoie de un singur gol si avea aproape un meci intreg la dispozitie. Dar previzibilul nu s-a intâmplat. Silviu Lung a aparat dumnezeieste, deschizând drumul spre calificare si spre neuitata semifinala cu Benfica. Lung si-a strecurat astfel in buzunar nu doar un meci mare, ci si certificatul de portar al Craiovei Maxima. Ca un amanunt, printre „vinovatii“ de atunci, Lung a amintit si un ziarist. „Am avut noroc ca una dintre cronicile partidei a fost semnata de Nicolae Cristache, de la Flacara. Asa frumos a scris despre mine, incât ma simteam parca alt om“, avea sa spuna, peste ani, eroul de la Florenta, de la Bordeaux, de la Stockholm si de la atâtea alte mari meciuri ale Craiovei si ale echipei nationale. Apropo de nationala. Dupa ani buni de absenta, Silviu Lung a reintrat in circuitul primei reprezentative dupa partida de la Bordeaux. Urma meciul cu Italia, de la Florenta, ce coincidenta! Mircea Lucescu, pe atunci selectioner, l-a convocat chiar pe aeroport, la intoarcerea Craiovei din Franta. L-a titularizat câteva zile mai târziu, la acel 0-0 contra Italiei, campioana mondiala, in preliminariile victorioase pentru Euro '84, iar Lung avea sa mai paraseasca poarta nationalei dupa mai bine de zece ani, in iunie '93, la acel ciudat si de pomina 2-5 de la Kosice... Am dat acele timpului inapoi, fiindca mare