Presedintele rus Vladmir Putin, alaturi de premierii grec Costas Caramanlis si bulgar Sergey Stanishev, a asistat astazi, la Atena, la semnarea unui acord interguvernamental de cooperare referitor la constructia unui nou oleoduct care sa lege Marea Neagra de Marea Egee, in ideea de a diversifica rutele prin care petrolul rusesc va ajunge pe pietele occidentale, informeaza AFP.
Documentele oficiale au fost semnate de ministrii Energiei din cele trei tari.
"Pasul facut astazi nu este dictat doar de interesul tarilor noastre ci si de interesele economiei mondiale. Este vorba de o contributie importanta la dezvoltarea sectorului energetic mondial", a declarat presedintele rus cu ocazia ceremoniei oficiale.
In cadrul consortiului insarcinat cu gestionarea si exploatarea noii conducte, partea rusa va controla pachetul majoritar de 51 la suta din actiuni, in timp ce partea elena si partea bulgara isi vor imparti restul de 49 la suta.
Facand legatura intre portul bulgar Burgas si Alexandoupolis, din nordul Greciei, aceasta conducta, cu o lungime de 280 km, va permite transportul spre vestul Europei al petrolului provenit din zona Caspicii, ocolind insa tranzitul prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Lucrarile de constructie, al caror cost este estimat la 900 milioane dolari (709 milioane euro), ar urma sa inceapa in 2008.
Initial, oleoductul va avea o capacitate de transport de 35 milioane tone pe an, capacitate ce va fi crescuta pana la 50 milioane tone dupa punerea in serviciu a conductei, in 2009 sau 2010.
Lansat in anul 1993, acest proiect a fost amanat de mai multe ori, in special de Moscova din cauza ingrijorarilor legate de viabilitate, structura actionariatului, mentinerea aprovizionarii si finantare. In 2005 si 2006 insa proiectul a cunoscut o accelerare brusca pe fondul cresterii explozive a pretu