Serviciile de informaţii româneşti au plecat la drum, după 1989, cu un mare handicap de imagine, din motive lesne de înţeles. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, legile date pentru organizarea S erviciile de informaţii româneşti au plecat la drum, după 1989, cu un mare handicap de imagine, din motive lesne de înţeles. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, legile date pentru organizarea şi funcţionarea acestora au rămas ambigue şi lacunare. Reformarea serviciilor secrete a bătut mult timp pasul pe loc, iar politicienii au făcut din tema în cauză o armă numai bună de folosit împotriva adversarilor. În plus, ei nu au ezitat să se înfrupte, atunci când au ajuns la putere, din rămăşiţele vechiului sistem de urmărire informativă. Campaniile electorale au demonstrat acest fapt. Frânturi de adevăr despre preocupările reale ale celor puşi să vegheze la siguranţa naţională ies la iveală la tot pasul. Ultimul caz de acest gen s-a consumat cu prilejul audierii la parlament a directorului SIE, Claudiu Săftoiu. Fostul consilier al lui Traian Băsescu a scăpat în faţa aleşilor "porumbelul" cu interceptările pe care le realizează serviciul la conducerea căruia se află, cu mandat de la procuror. O "imprudenţă" care a developat filmul ascultării telefoanelor. În primul rând, domnul Săftoiu ar fi trebuit să ştie că, potrivit legii, mandatul nu-l mai dă procurorul, ci judecătorul. În al doilea rând, domnia sa i-a ajutat pe cetăţeni să afle că toate serviciile de informaţii - şi pe deasupra DIICOT şi DNA - au capacitatea tehnică de a intercepta convorbiri în reţelele de telefonie fixă şi mobilă. Asta ca să nu mai vorbim de puzderia de firme private, în fruntea cărora stau persoane dubioase, cocoşate de greutatea stelelor de pe umeri. Totul se întâmplă pe fundalul războiului dintre palate şi al acuzaţiilor la adresa şefului statului, cum că ar urmări instaurarea unui stat poliţienesc. Preşe