Ei nu fac parte din acest popor. Ei nu se raporteaza la legile la care se raporteaza acest popor. Ei nu au aceeasi agenda de griji si nevoi pe care aceasta societate o are. Copiii lor nu se vor juca niciodata in fata blocului, cum se joaca copiii nostri. Ei nu se vor prabusi niciodata, frinti, in pat, dupa o zi de munca. Ei nu au rate la masina de spalat, la calculator, la frigider sau la casa. Ei nu se straduiesc. Ei nu pleaca in Spania la munca; eventual, doar in vacanta. Ei nu au pierdut niciodata banii la Caritas sau la FNI.
Ei nu pierd nimic. Nu ajung cersetori, nu risca sa-si piarda apartamentul, nu risca sa n-aiba cu ce plati chiria, intretinerea sau curentul. Ei nu ramin niciodata fara apa calda (chiar si acum, dupa 18 ani...). Ei nu se gindesc la viitor in aceiasi termeni in care ne gindim noi – viitorul lor e asigurat prin niste concursuri de imprejurari, prin niste oportunitati la care noi nu avem acces. Ei nu circula cu metroul, cu tramvaiul, cu autobuzul, nici macar cu trenul. Ei merg doar in coloane oficiale – nu pot descrie acest lucru mai bine decit o face titlul unui album rock: a vulgar display of power.
Pacatele lor (sociale sau morale) nu sint aceleasi cu pacatele noastre. Nici pedepsele nu sint aceleasi: ei scapa intotdeauna basma curata, deoarece pentru ei justitia nu se afla deasupra, ci, in cel mai bun caz, la acelasi nivel, daca nu chiar sub persoana lor.
Lumea lor e paralela cu a noastra, iar, daca exista cu adevarat mai multe Romanii, aceasta e, cu siguranta, una dintre ele. in lumea lor poti oricind sa-ti iei cuvintul inapoi, sa nu ti-l respecti, sa te faci ca ai uitat, sa minti, sa omiti, sa manipulezi, sa furi – acestea nu sint accidente ale lumii lor, sint insusi fundamentul pe care ei isi construiesc cetatea, separata de a noastra, pazita de armata, politie si SPP, pazita cum vietile, demnitatea si bu
