Subiectul săptămînii este reîncălzirea unui război de 30 şi mai bine de ani dintre Llosa şi Marquez. Stă să apară un nou volum de memorii al celui din urmă unde ar putea apărea clarificarea teribilei lupte. deja s-au dat pe surse diverse variante. cert e că stînga lui Marquez şi dreapta lui Llosa, vorbim de ideologii aici, sînt neînţelegeri de suprafaţă.

Iată pe scurt povestea, asa cum am compilat-o din the independent, the guardian, the times, La Jornada (mexicanii au dat prima data dupa 30 de ani poza cu ochiul vînăt al lui Marquez) şi alţii mai mititei. Am avut cu ce mă distra zilele astea.

Llosa era cu verişoara Patricia (soţia sa şi acum), după ce fusese căsătorit cu mătuşa, după cum bine ştiţi din extraordinarul roman. Tot la începutul anilor 70 prietenia cu Marquez era extrem de intensă. Apucase să scrie eseul de mare laudă despre cartea prietenului său, Llosa era încă un simpatizant al stîngii, toate erau în regulă.

Llosa fuge neanunţat după o preafrumoasă tînără din Suedia - era stewardesă, o cunoscuse în avion, într-una din călătorii; fuge după ea la Stockholm. Patricia, disperată, vorbeşte cu soţii Marquez care o sfătuiesc să-l părăsească. Aici intervine şi un moment ambiguu în care Gabriel o consolează pe Patricia mai mult decît s-ar fi cuvenit.

Patricia şi Mario se împacă. Şi aici intervine momentul, in 1976, dintr-un cinematograf din Mexic cînd, la o premieră, Marquez se apropie să-şi îmbrăţişeze prietenul. Llosa îi arde un pumn sanatos. O fotografie cu Marquez cu ochiul vînăt este făcută prompt, dar nu va apărea în presă decît după 30 de ani. Se spune că, în timpul încăierării, Llosa i-ar fi spus fostului său prieten că este un ipocrit dacă vine să-l îmbrăţişeze după tot ce i-a făcut Patriciei…

Povestea are zeci de detalii picante care îi fac pe cei doi şi mai savuroşi. Şi nu în sens telenovelistic. Îi admir pentru