Speram ca, in sfârsit, am trecut dincolo de negura. Speram ca, in primavara aceasta, sa pot spune cu sufletul deschis „Frumoasa esti padurea mea/ Cu frunza ta cea rara/ Când printre crengi adie-abia/ Un vânt de primavara“. Speram sa admir in liniste acel miracol anual al infloririi teilor si al momentului când, in padurea Radovan, salcâmii vor innebuni de propriul lor parfum. Dar n-a fost sa fie asa. Am ramas tot dincoace de negura. Saptamâna Patimilor, care va sosi curând, ne-a adus din nou PSD la putere. Si asta si datorita electoratului nostru amnezic si indolent, pe care il inteleg din ce in ce mai putin. Pare bizar ca demnitatea razesilor lui Stefan, mândria pandurilor lui Tudor sau a lui Iancu Jianu s-au topit intr-un creuzet si, amestecate cu traditii, transformate in imobilism, cu datini fosilizate in fixisme indoielnice, au determinat o dragoste fierbinte pentru Iliescu si ai lui, manifestata si prin aceea ca sunt gata oricând pentru un kil de tuica sa-si vânda voturile. Cum poti sa-ti explici faptul semnalat zilele acestea in presa, in legatura cu taranii care, dupa ce in timpul inundatiilor au stat pe la cârciumi si n-au facut nimic, acum au furat sacii cu ciment si pietris cu care au fost consolidate digurile, pentru a-si face case. Asadar, partidele frustrate si in pericol de anchete juridice, organizate in patrulaterul maro, având o majoritate parlamentara consistenta, conduc astazi tara. Vina este si a lui Basescu, care a preferat un comportament tepos in loc sa puna tepele unde trebuie. Dar vina principala este a lui Tariceanu, care, pentru a se mentine la putere, a acceptat postul de lacheu al PSD, care i se potriveste de minune. Numai ca iluziile pe care si le face domnul prim-ministru sunt indoielnice. El va fi folosit atât cât va fi util, iar apoi va fi aruncat fara mila. Deja PSD i-a facut agenda de lucru, cu termene de executie si cu mentionarea