Iata cum suna prima propozitie din caietul de presa al premierei Ticalosii: „Filmul este radiografie fara menajamente a clasei politice post-revolutionare“ (ati remarcat, desigur, absenta articolului hotarit, insa nu exclud varianta ca ea sa fie intentionata: este posibil ca, pentru regizorul Serban Marinescu si pentru unii colegi de breasla, Filmul sa aspire doar la statutul de „radiografie fara menajamente“, fie ca este vorba despre un fenomen social-politic sau chiar despre „starea natiunii“). Ei bine, daca nu m-as simti obligat sa bifez toate premierele autohtone si as prefera un film care sa ma incinte si nu sa ma dispere, atunci, dupa lectura citatului de mai sus, nu as merge nici platit la Ticalosii. Sint convins ca, la fel ca mine, majoritatea spectatorilor care nu si-au pierdut inca interesul pentru filmul romanesc s-au saturat de productii care le promit „adevaruri“, „dezvaluiri“, „documente“, „radiografii“, „rapoarte“ si alte bazaconii (pentru care, oricum, exista alternativa mai ieftina a micului ecran), dar nu le ofera decit doua ore de plictiseala crunta, daca nu si de greturi.

Filmul se deschide cu un motto-avertisment: „intimplarile si personajele din aceasta poveste nu au legatura cu realitatea, dar ca in orice poveste daca n-ar fi nu s-ar povesti“ (absenta virgulelor nu-mi apartine). Regasim aici obisnuita premisa-prezumtie de nevinovatie: este o fictiune (atunci cind nu recunosti nimic din ceea ce se intimpla pe ecran), dar care poate fi desprinsa din realitate (daca anumite personaje sau situatii ti se par familiare, cu atit mai bine!). Ticalosii e „inspirat din romanul Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Sararu“, dar regizorul-scenarist a renuntat la titlul cu trimitere la Nicolae Filimon si la Dinu Paturica al sau, optind pentru un alt intertext: Serban Marinescu a dorit, la fel ca Victor Petrini (personaj pe care el insusi il „importa