Politicienii care vorbesc tot timpul despre popor si intelepciunea acestuia sunt nu numai suspecti, ci si periculosi. Dau impresia ca vor sa-si construiasca o cariera ca o excrescenta a unui vid. O analiza onesta, fara ascunzisuri si prejudecati, ar avea o singura concluzie: ca ceea ce numim generic "popor", indiferent de zona si de timp, este o masa conservatoare, opaca la reforme (cu exceptia celor care promit o umplere prompta a burtii), a carei filosofie politica poate fi condensata in remarci precum "Mama lor de hoti!", "Toti sunt la fel" sau "Ce ne-a dat noua Basescu/Constantinescu/Iliescu si care or mai veni la ciolan?". In vartejul populismului starnit de Revolutia Franceza, istoria a uitat aproape remarci singulare, dar cinstite, ale unor oameni de stat care au remarcat ca "reformele se fac atunci cand poporul nu e atent" sau ca nu ar trebui sa avem prea mare incredere in "intelepciunea colectiva a ignorantelor individuale". Crearea primului sistem de asigurari sociale in Germania conservatoare a lui Bismarck a scutit aceasta tara de plaga bolsevismului prin faptul ca social-democratii au fost lasati fara obiectul muncii. Odata ce proletarilor saxoni li s-au umplut burtile, s-au cam lasat pagubasi de instaurarea mesianicului comunism.

In mod similar, s-au petrecut lucrurile si la noi. Proiectul integrarii in NATO si UE nu a fost o necesitate pentru populatie, fiind impus de sus in jos, asemenea multor alte reforme care l-au derutat, cel putin o perioada, pe romanul de rand. Sau cati dintre noi nu se simt acum putin jenati cand vine vorba de cum au votat la alegerile din 1990 sau care era perceptia lor despre invaziile mineresti? Acum poporul este din nou adus in discutie pe doua teme: referendumul pentru uninominal si alegerile pentru Parlamentul European. In mod normal, Basescu a amenintat partidele cu intoarcerea la popor, iar cei care se opun amanar