Desi este o prozatoare implicata in real si socio-politic, o autoare de fresce interioare legate de comunism (dar nu numai), Herta Müller se dovedeste a fi si o „verisoara“ simpatica, ludica, a histrionului-poet Leonid Dimov (mereu si mereu ma intreb, de altfel, pe cind o serie de volume alcatuind operele complete ale lui Dimov – cine se va incumeta la asa ceva bine va face!). Volumul ei de poeme in coc locuieste o dama (aparut la Editura Vinea si tradus cu empatie evidenta si eficace de o alta posibila „verisoara“ a lui Dimov, nimeni alta decit Nora Iuga) pledeaza pentru acest lucru.
Desigur aceasta carte speciala si atipica a Hertei Müller este legata intii de toate de o traditie avangardisto-suprarealista si nu neaparat de influentele literaturii onirice a anilor ‘70 in Romania. Poate ca fantastul covirsitor si inegalabil care a fost Leonid Dimov nu a marcat-o nicicum la nivel constient (asumat) pe Herta Müller, dar nici nu are importanta acest lucru. Eu o leg insa, prin acest volum, pe Herta Müller de Leonid Dimov prin citeva trasaturi caracteristice: mimarea unui infantilism creator ca punte de a intra intr-o lume misterioasa si revelatorie, absurdul ludic si hitru, asociationismul proaspat si mereu provocator, epicitatea spumoasa si prelungibila la infinit, fantezia inepuizabila. Cartea Hertei Müller imi convine, insa, si dintr-un punct de vedere creator personal: delirionismul – „ismul“ meu de serviciu (ca sa zic asa), pe care am incercat sa-l schitez si sa-l definesc cu varii ocazii (si ale carui caracteristici sint urmatoarele: transa fragmentara, resemantizarea nebuniei, clijavul aluvionar) isi gaseste partial (doar partial, subliniez, intrucit transa fragmentara, de pilda, este absenta din volumul pe marginea caruia glosez aici) o posibila incarnare si in cartea atit de neobisnuita a Hertei Müller.
Daca cineva poate sa-si inchipu
