Preşedintele moldovean Vladimir Voronin s-a supărat pe România. Bucureştiul îi oropseşte ţara şi vrea să-i impună modele româneşti (aş fi curios ce modele bune de exportat avem). Guvernul de la Chişinău cere ajutor comunităţii internaţionale pentru a slăbi presiunea Bucureştiului. Totul ar putea părea o parodie, dacă nu am vorbi despre autorităţile suverane ale unui stat recunoscut internaţional. Este o criză diplomatică majoră. Şi este reacţia isterică a Guvernului moldovean faţă de intrarea României în UE, fapt care a schimbat dramatic raporturile dintre cele două state şi, mai ales, între un stat şi cetăţenii celuilalt.
România devine acum mult mai atractivă pentru cetăţenii moldoveni, care altfel nu au multe perspective, sînt abandonaţi undeva între două imperii, blocaţi într-un stat nereformat, corupt şi cu accente autoritariste. Această criză diplomatică trebuie să ne pună serios pe gînduri. Ce vrem cu Moldova? Odată stabilită graniţa UE pe Prut, orice gînduri de unire încetează, nu că ar fi fost ceva concret sau realizabil, de capul lor, pînă acum. Dar măcar renunţăm formal la iluzia unirii. Vrem Moldova în UE. Foarte bine, este şi legitim şi recomandabil. Trebuie să creăm alianţe cu alte state din UE care ar putea susţine agenda unor viitoare extinderi, trebuie să ţinem uşa deschisă. Dar Moldova în UE este ceva de perspectivă lungă, dacă se va întîmpla. Ce vrem cu Moldova în relaţia bilaterală?
Bucureştiul are de-a face cu doi actori diferiţi peste Prut: statul moldovean şi societatea moldovenească. Pînă acum i-am tratat greşit. În ce priveşte statul, atunci cînd (rar) au vrut să facă ceva, guvernele de la Bucureşti au încercat să concureze Rusia în jocul de putere. Este un demers facil: Moldova depinde de Rusia, să tragem de ea înspre noi. Am încercat să atragem elita politică de la Chişinău de partea României. Ca să ce? Care e finalitatea a
