Nu exista nici un secret ca Mihai-Razvan Ungureanu a lucrat bine cu presedintele Basescu si pentru ca a fost de acord sa promoveze prioritatile de politica externa anuntate de acesta din urma: relatia stransa cu Statele Unite (celebra axa Washington–Londra–Bucuresti) si politica la Marea Neagra. Ambele au fost extrem de criticate atat de opozitie, cat si de unii comentatori sub motiv ca prima pune in pericol relatiile cu Uniunea Europeana, cealalta pentru ca ameninta relatia cu Rusia si ne costa prea mult avand in vedere ca Romania plateste unul dintre cele mai mari preturi la gazele naturale rusesti.
Este legitim sa ne intrebam ce se va intampla de acum inainte cu aceste linii de politica externa in actualul climat politic. Dincolo de persoana lui Adrian Cioroianu, portofoliul revine, in primul rand, PNL-ului si, in actuala logica a razboiului dintre PNL si presedinte, orice face una din parti este respins si contracarat imediat de cealalta. In politica externa exista un precedent.
Vara trecuta, fostul ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, a pus Romania intr-o pozitie delicata in momentul in care a trimis atasatilor militari din ambasade o telegrama in care ii anunta ca Romania isi retrage trupele din Irak daca nu cu sprijinul, cel putin cu aprobarea tacita a premierului Calin Popescu Tariceanu. Din acel moment, PNL a devenit un partizan al retragerii trupelor, contrar politicii Cotroceniului. Exista, asadar, un pericol real ca politica externa sa devina in acelasi timp terenul de lupta si victima razboiului dintre palate. Presedintele are, prin Constitutie, atributii sporite de politica externa, dar, fara o colaborare reala cu ministerul, ele nu pot fi exercitate. Or, deposedarea lui Basescu de una din putinele arme politice pe care le mai are, oricat de seducatoare ar putea ea parea PNL-ului, risca sa transforme politica noastra in afara in cacofonia ca
