Comunistii nostri nu se compara cu comunistii vostri. Comunistii nostri nu au ucis pe nimeni, au respectat regulile democratiei si au luptat pentru obtinerea unor avantaje sociale considerabile. – imi spune prietenul meu francez. Ca mai toti actorii si regizorii pe care ii cunosc, el este un om de stanga. Iar la primul tur al alegerilor prezidentiale voteaza intotdeauna trotkist sau comunist pentru ca i se pare ca Franta are nevoie de nuclee puternice de contra-putere. Desi iubim aceleasi lucruri in materie de teatru, de cultura, de viata in general, multe cuvinte pe care le folosim nu au acelasi inteles pentru noi.
Eu nu pot pronunta cuvantul "comunism" fara sa nu fiu strabatut de un frison de oroare. El imi aminteste ca in Franta comunistii au luptat cu arma in mana in anii rezistentei impotriva nazistilor si ca multi au platit cu viata curajul lor, de altfel dupa razboi, Partidului Comunist Francez i se mai spunea "partidul impuscatilor". Eu ii amintesc faptul ca Partidul Comunist Francez a stat in pozitie de drepti in fata Moscovei pana in ultima clipa, pana cand s-a prabusit comunismul in Uniunea Sovietica, cautionand totul, si dictatura lui Stalin, si intrarea Armatei Rosii in Cehoslovacia, si intrarea rusilor in Afganistan…
Cand vine vorba de comunism, discutiile noastre sunt interminabile. Sigur, el recunoaste ca Partidul Comunist Francez a fost unul dintre cele mai retrograde din Europa, dar intre timp, tine el sa-mi precizeze, comunistii francezi au abandonat tot arsenalul de dogme marxiste suparatoare: au renuntat la conceptul de lupta de clasa si de dictatura a proletariatului, nu mai vor cucerirea puterii prin insurectie revolutionara ci prin mjloace parlamentare, si asa mai departe.
si totusi ii spun prietenului meu, cum stam cu memoria? Comunismul a lasat in urma lui o suta de milioane de morti. Mortii astia, desi au o infinita rabdare
