Al doilea fluviu al Europei ca dimensiuni, dupa Volga, Dunarea isi are izvoarele pe teritoriul Germaniei, in Muntii Padurea Neagra. In drumul sau spre Marea Neagra, Dunarea strabate o ultima tara - a noastra. Aici isi are ultimele zvâcniri, ultimele fierberi, in vârtejuri grozave, sapând in carnea Carpatilor urme adânci, victorioase - Cazanele. Legenda spune ca inainte de marile batalii, stravechii daci beau apa din Istru. Credeau ei ca apa aceasta, daca a reusit sa rupa muntii si sa-i strabata, pe ei avea sa-i faca nemuritori. Beau apa din Istru si o betie ciudata ii cuprindea, o fierbinteala mai tare decât cea a vinului ii umplea de puteri, facea ca sângele sa clocoteasca in vene, inrosindu-le sabiile incovoiate ca niste seceri. Stapânul fluviului, un balaur aflat in adâncuri, trecea in ei, transformându-i in lupi... Cu douazeci de ani in urma, oamenii se aruncau in Dunare, imbracati de drum si cu o traista de merinde, pentru a fugi din tara. Multi incercau pe la Orsova, unde cursul e mai ingust. Unii nimereau Dunarea buna si ajungeau la sârbi, altii nimereau marele golf pe care-l face Cerna si ajungeau tot pe un mal românesc, unde ii asteptau dubele militiei. Acesta era turismul de granita ce se facea pe atunci si de aceea era o zona cu regim special. Astazi, turistii se pot plimba in voie, gustând aerul dulce fara hotar, scormonind in apa istoriei si masurând cu ochiul ori pasul stâncile legendare. Poate ca zona cea mai frumoasa si mai pitoreasca spalata de apele Dunarii este cea din judetul Mehedinti. Pâna sa intâlneasca Muntii Carpati, apele fluviului curg lin de la izvoare. De aici insa incepe lupta cu stâncile si nicaieri incrâncenarea nu atinge proportia de-a dreptul gigantica din zona salbaticului defileu dintre Bazias si Drobeta Turnu Severin. Parcurgerea acestui spectaculos defileu lasa turistului impresii de neuitat, mai ales in portiunea cea mai ingusta