In presa din ultimele saptamani au aparut mai multe articole in care schimbarea de atitudine a premierului Tariceanu este pusa pe seama unui grup nou de consilieri, mai buni decat cei dinainte, mai activi, mai inventivi si, probabil, mai capabili de a vedea ceea ce este oportun pentru clientul lor. Aceasta explicatie, care poate sa fie corecta in fond, pleaca insa de la doua supozitii impure in legatura cu persoana premierului si munca de consiliere in general. In primul rand, cand se afirma ca ofensiva premierului este determinata de consilierii sai, mesajul implicit este ca premierul nu are capacitatea de a decide singur in ceea ce-l priveste. Adica: intr-adevar, Tariceanu a iesit la atac, nu mai este acel Moliceanu pe care il stiam, dar aceasta nu i se datoreaza lui, capacitatii sale de decizie. El a ramas acelasi Moliceanu si doar arta consilierii face in asa fel incat Tariceanu sa para Tariceanu. In al doilea rand, influenta consilierilor vine sa confirme interesele ascunse, "ilegitime" ale premierului. Care va sa zica, niste "baieti destepti" care stau in spatele lui Tariceanu, niste "eminente cenusii", niste "mercenari", fara mama si fara tata, asa cum sunt si cei din zona economica, ii dezvaluie lui Tariceanu misterele locatarului de la Cotroceni, ii fac numai pentru sine analiza psihologica a Marinarului si ii ofera mijloacele imagologice pentru a-l infrange.
In legatura cu relatia dintre politician si consilier exista foarte multe mituri. Unii politicieni, dintre cei mai bine cotati chiar, nu dau doi bani pe consiliere, crezand ca se pot descurca si singuri. Ei fac parte din categoria: "Nimeni nu este mai destept ca mine" si n-au de gand "sa se lase influentati" de niste indivizi suspecti si evazivi. Acestia se uita la doua pagini de "recomandari", scrise de specialisti in comunicare, ca si cum ceea ce scrie acolo n-are nicio relevanta. Puteau sa
