Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţară macrocefală

Publicat in Dilema Veche, vineri 16 martie 2007 ·

În dimineaţa zilei de 3 martie, la televiziunea Prima, emisiunea Imobiliar/Blitz ne-a informat că există două proiecte de a lărgi capitala la dimensiuni megagalactice, prin înglobarea localităţilor din jur. Deci, unul din aceste planuri, al opoziţiei, ar înghiţi 93 de localităţi din Sectorul Agricol Ilfov. Celălalt, susţinut de Guvern, se mulţumeşte cu 62!

Aceste veşti foarte grave ne-au fost date calm, ca şi cum i-ar interesa numai pe cei care au de cîştigat din creşterea preţului locuinţelor. Oameni care cred că acest oraş e uşor de transformat, oameni dintr-o specie cu care am tot avut de-a face înainte de 1990 nu se preocupă deloc de sensul evoluţiei istorice a Bucureştilor. Nu e prea tîrziu, poate, să le recomand lectura unei cărţi postume a marelui geograf Vintilă Mihăilescu care tratează tocmai această problemă (Editura Paideia a publicat-o în 2003).

De la sîmburele pe care l-a reprezentat Cetatea Dîmboviţei, apărată de întărituri şi de mlaştini, Bucureştii s-au dezvoltat prin aglutinarea satelor, unul după altul, coborînd de pe dealuri la şes. Între măsurile de ordine luate de domnii fanarioţi a fost şi acea hotărîre a lui Alexandru Ipsilanti (1774-1782) prin care se stabilea limita pînă unde se întinde oraşul. Mai trăiesc încă bucureşteni pentru care hotarul de nord al Capitalei trecea prin străzile Viişoarei şi Povernei, ale căror nume arată că erau acolo terenuri cultivate cu viţă de vie, poate şi livezi de pruni cu cîte o velniţă de rachiu. Într-o fotografie pe care n-o mai găsesc în maldărele de hîrtii de pe biroul meu, cortegiul funebru al lui Carol I s-a oprit în Piaţa Victoriei, încadrată de ultimele case de pe bulevardul Colţei (Lascăr Catargiu), avînd în faţă desişul de pădure în care se vor decupa Şoseaua Jianu (B-dul Aviatorilor) şi parcul care o desparte de Şoseaua Kiseleff. Oraşul vechi - nu mai vechi decît începutul veacului X

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 2 ore
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 4 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 4 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 2 ore
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 2 ore
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum o ora
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Vremea

București
acum

17°
sâm.

15°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/17°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°