Nu totdeauna ne uităm la filme excepţionale, la filme care au luat un premiu. Un prieten îmi spunea că dacă vrei să ştii cum este un actor bun îl urmăreşti peste tot, şi în rolurile de comedie şi în cele de compoziţie, şi în thriller-uri sau S.F.-uri şi în filmele în care joacă rolul unui nobody sau un rol secundar. Nu sunt decît parţial de acord cu opinia prietenului meu, dar ea se verifică în cazul lui Al Pacino, unul dintre puţinii actori care ştiu să te facă să te simţi, indiferent de rol, în faţa unui film care merita văzut. Cum foarte bine se ştie, rolul din Naşul (Godfather, 1972) celebrul film al lui Francis Ford Coppola, a fost cel care l-a impus pe tînărul actor.

88 de minute aminteşte numaidecît de Insomnia (2002), remake-ul lui Christopher Nolan, care l-a adus alături de Robin Williams într-o atmosferă ireală de fiord, un thriller psihologic memorabil. Acelaşi personaj, cu un trecut nebulos, excepţional profesionist, intră în cursa cu obstacole pe care i-o întinde un criminal. Mult mai comercial, dar nu lipsit de interes este rolul din Recrutul (The Recruit, 2003) al lui Roger Donaldson, care se află în aceeaşi arie de intepretare precum cel din 88 de minute, cu Al Pacino pe post de antrenor la o şcoală de "spionaj", pregătind ofiţeri de informaţii.

În 88 de minute, Al Pacino joacă rolul psihiatrului Jack Gramm cu aportul căruia a fost trimis în judecată un criminal în serie ce urmează să fie executat în urma sentinţei juriului. Surprinzător însă, crimele purtînd amprenta indelebilă a celui aflat la un pas de executarea pedepsei, continuă făcînd astfel posibilă şi versiunea conform căreia profesorul Gramm a comis o eroare. Există un precedent în cariera lui Jack şi de asemenea un fapt traumatic, uciderea surorii sale în vîrstă de 12 ani de către un serial killer. Şi profesor şi psihiatru FBI, Jack Gramm duce o viaţă destul de dezordonată, în