Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul de falimente din economia românească, pe trend ascendent

Publicat in Adevarul, vineri 16 martie 2007 ·

Numărul falimentelor din economia românească a crescut anul trecut cu 45% faţă de anul 2005, la 10.431 de firme, potrivit unui studiu realizat de agenţia de rating Coface România. Numărul falimentelor din economia românească a crescut anul trecut cu 45% faţă de anul 2005, la 10.431 de firme, potrivit unui studiu realizat de agenţia de rating Coface România. Studiul relevă că, la sfârşitul anului 2006, dintr-un număr total de 10.431 de firme aflate în diverse stadii ale procedurii de faliment 4.604 erau în procedura de faliment deschisă, 1.625 în reorganizare judiciară, 3.710 şi-au închis procedura de reorganizare şi faliment, iar 492 au finalizat procedura de reorganizare sau faliment din lipsă de active. Ca în anii precedenti, sectorul comercial rămâne cel mai riscant sector de activitate din România, înregistrând un procent de 37% din totalul falimentelor anului 2006, în creştere faţă de 2005, când avea o pondere de 34,9%. " În 2006 retailul a depăşit comerţul en-gross, care se situa pe prima poziţie în 2005. Rata insolvenţei din sectorul comerţului cu amănuntul a inregistrat cea mai mare creştere în 2006, faţă de 2005, majorându-se cu 6,25%, astfel accentuându-se practic numărul de falimente în cadrul micilor comercianţi, cererea migrând în mod sistematic către marii retaileri", se precizează în analiza Coface. Dintre companiile aflate în faliment, cea mai mare pondere, de 18,55%, a fost deţinută de firmele cu activitate în sectorul de comerţul cu amănuntul, urmate de cele care practicau comerţul cu ridicata şi amănuntul (18,3%). Pe următorul loc, la mică distanţă după comerţul cu ridicata şi amănuntul se situează agricultura, cu un număr de 1.382 firme insolvente, reprezentînd 13,25% din totalul falimentelor. Pe a patra poziţie în clasament se situează industria alimentară şi a băuturilor, totalizând 10,8% din numărul falimentelor.Sectorul construcţiilor, car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Giurgiu care urma să păzească o secție de votare, găsit împușcat în cap, în mașină

HotNews acum 24 minute
Un poliţist de frontieră, în vârstă de 22 de ani, a fost dus la spital inconştient, după ce a fost găsit împuşcat în cap, duminică dimineață, în mașina persoanală, în localitatea Frăţeşti din judeţul Giurgiu, informează Inspectoratul Teritorial al P

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Ora 11 - peste 1.700.000 de români şi-au exprimat votul la urnele din ţară şi din străinătate

Mediafax acum 14 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum 20 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 45 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 35 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Drone neidentificate, reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Luăm în serios ameninţările”

HotNews acum 38 minute
„Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au transmis forţele aeriene americane (USAF) care au declarat că nu este clar dacă dronele ar trebui considerate ostile, potrivit The Guardian. Dronele

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°