"Sînt un autor care nu scrie în funcţie de un plan mare al cîrţii"
DORA PAVEL: Gheorghe Crăciun, cum scrii tu roman? Îl elaborezi la modul cursiv, cap-coadă, sau îl scrii pe secvenţe, haotic, pentru ca abia ulterior să-l asamblezi? Unele dintre textele tale au această construcţie modulară...
GHEORGHE CR|CIUN: E o întrebare foarte bună. Niciodată, atunci cînd am început să scriu la una dintre cărţile mele, nu am ştiut că ea va fi un roman şi nici nu am intenţionat ca ea să fie un roman. Sînt un autor care nu scrie în funcţie de un plan mare al cărţii. Planul acesta, mare, al cărţii este ceva care vine, dacă vine, pe parcurs. Dincolo de asta, nici măcar la nivelul ăsta, de piese de domino care se leagă într-un joc final, eu nu ştiu de la început ce voi face cu o piesă de domino. În general, comportamentul meu de prozator este unul care ţine mai degrabă de al poeţilor, pentru că tot ceea ce scriu scriu în funcţie de stare, scriu în funcţie de o imagine care mă obsedează, scriu în funcţie de o situaţie, şi este vorba de nişte moduli pe care îi creez şi care se pot aduna într-o mapă, într-un dosar, la un mod iniţial haotic. Deşi, în momentul în care am descoperit o imagine şi simt că poate să apară de acolo un personaj, eu pot să văd alţi moduli care se vor construi, dar niciodată pe o coerenţă temporală. În momentul de faţă, de exemplu, scriu la o carte - şi îţi spun cu o anumită jenă - de aproape zece ani, care ştiu că va fi un roman şi care se află abia la jumătatea lui. Am un personaj care deja mă obsedează şi aproape toate experienţele mele, şi cele livreşti, şi cele imediate, se raportează la el. Deci am ajuns la un soi de comportament artificial, pentru că personajul meu este femeie, iar cartea este scrisă dintr-o perspectivă interioară. Ei bine, deşi am făcut nenumărate descrieri, inclusiv fizice, ale personajului, de la culoarea ochilor pînă la
