Ieri, dupa-amiaza, cinci autospeciale ale Detasamentului de Pompieri Braila I si II au fost directionate in cartierul Viziru, la complexul en-gros "Pistruiatu", pentru a stinge un incendiu izbucnit la subsolul cladirii. In timp ce pompierii nu au finalizat cercetarile pentru a concluziona care a fost cauza incendiului, persoane care au preferat sa-si pastreze anonimatul ne-au precizat ca de vina au fost pietarii, care faceau acolo, ilegal, tuica.
Oamenii ne-au povestit ca pentru acest procedeu se foloseau de curent electric, care era adus in subsolul complexului printr-o instalatie improvizata, ce pornea de la standuri si cobora prin planseul ce fusese gaurit. In subsol erau depozitate cutii de carton, care s-au aprins imediat, fumul intunecind, efectiv, toata zona din jur. In timp ce pompierii se luptau cu flacarile si cu fumul, personalul din incinta complexului a fost evacuat, pentru a fi evitate evenimentele neplacute in cazul in care focul s-ar fi intins si in incinta en-gros-ului. Alti citiva pompieri asteptau pregatiti la usile complexului, pentru a interveni in orice moment in care situatia ar fi fost scapata de sub control. Din fericire nu au fost victime, iar interventia prompta a pompierilor a facut sa nu se inregistreze nici pagube.
Tot ieri, pompierii au mai intervenit si la o asanare de munitie, si la un alt incendiu, izbucnit la o locuinta particulara din cartierul Chercea. Cel din urma eveniment a fost anuntat aproape concomitent cu incendiul de la complexul "Pistruiatu", dar a fost lichidat in scurt timp, focul mistuind doar o parte din acoperisul casei respective. Primul eveniment al zilei a fost, insa, o alarma ce anunta descoperirea unui proiectil exploziv de 150 mm. El a fost gasit pe Aleea Mecanizatorilor, de niste muncitori care sapau pentru fundatia unui gard. Echipa pirotehnica a Inspectoratului pentru Situatii de Urgent