Monica Macovei se incapatâneaza sa nu fie politician. Nu vrea, si pace! De aceea, nici nu este simpatizata de ceilalti politicieni. Nu vorbeste pe limba lor, nu se inteleg. Chiar in partidul care o sustine, PD, oamenii nu o simt „de-a lor“. Au vrut sa o puna sa candideze pentru Parlamentul European si au invitat-o sa devina membra de partid. Nu a vrut. In guvern, pare un fel de extraterestru aterizat acolo ca sa incurce ploile pamântenilor. Ne-am obisnuit cu altfel de ministri. Cu oameni despre care nu stim altceva decât ca au aparut printr-un partid, au frecat clantele ceva ani la sedintele de comitet si au primit functii publice. Ce stim, de pilda, despre Cristian David? Sau despre Vasile Blaga? (si as putea continua). Nu stim mare lucru, pentru ca nu e mare lucru de stiut. Ei, ca persoane, ca entitati, nu exista in afara partidului. Exista prin partid si atât. Drept urmare, logica lor este logica de partid. Un act legislativ este bun daca vine de la seful sau colegul de partid. O informatie este adevarata daca este de folos partidului, altfel este o conspiratie sau o manipulare a adversarilor. Avem prea multi politruci in lumea politica si, de aceea, Macovei pare bizara in peisaj. Ii deruteaza cu intrebari simple. Când ei iau lucrurile pur si simplu, din obisnuinta, din ordin, din comoditate, Macovei se trezeste sa intrebe in sedinta de guvern care este interesul public cu un proiect sau altul. Prezenta la emisiunea lui Robert Turcescu, povestea aventurile ei in Guvernul României. Nu a avizat o hotarâre de guvern favorabila Rompetrol. Nu a avizat o ordonanta de urgenta prin care ministrul apararii ocolea licitatia pentru un contract de câteva sute de milioane, prin exceptare de la legea achizitiilor publice. Imi imaginez uimirea colegilor de executiv. Totul fusese aranjat, probabil spagile fusesera deja impartite. Când colo, se trezeste Macovei cu mofturile ei: le