Sigur ca, pe fond, Calin Popescu Tariceanu nu poate fi decat cel pe care cei mai multi dintre comentatorii si analistii politici l-au identificat la inceputul mandatului de premier si l-au gratulat cu o serie de epitete dintre care ”Slabiceanu”, ”Moliceanu” sau ”Razgandiceanu” sunt printre cele mai cuviincioase.
Dar a nu observa ca, de o vreme, personajul care evolueaza acum sub acelasi nume ofera o imagine cu totul noua, pe cat de inedita pe atat de surprinzatoare, inseamna a proba o miopie dintre cele mai putin productive.
Nu stiu si nici nu cred ca pana la urma are vreo importanta daca produsul lansat acum pe piata este rezultatul vrajilor unui Arthur Finkelstein, despre care se spune ca este capabil sa transforme orice in bici, sau a presiunii exercitate clipa de clipa de echipa Antonescu, Orban & comp.
Fapt este ca tinuta primului ministru a castigat in verticalitate, pieptul este mai bombat, gesturile sunt mult mai transante, tonul exprima o barbatie pe care poti sa o crezi chiar autentica, iar, cel mai important, actiunile pe care pe care si le asuma si in care se lanseaza au o nota de cutezanta pe care pana acum nu a mai exprimat-o public niciodata.
Episodul consumat la Palatul Victoria, cand primul ministru a stat o ora intreaga alaturi de presedintele tarii fara sa deschida o singura data gura: proba ca ceea ce se intampla acolo nu era sedinta extraordinara a Executivului ci o banala tacla intre Basescu si membri guvernului, adevarata sedinta de Guvern urmand sa inceapa in clipa urmatoare iesirii presedintelui din sala, este absolut
antologic si nu si-ar mai fi putut gasi locul decat intr-un film semnat de inegalabilul Chaplin. Daca Tariceanu merge pana la capat si elimina din guvern ministri PD ramanand in fruntea unui guvern liberal, cu eventuale urme de UDMR, performanta pare remarcabila si conf
