- Social - nr. 52 / 16 Martie, 2007 Satele de la poalele Calimanilor sunt adevarate oaze de liniste, frumusete si spiritualitate. Poate de aceea am acceptat invitatia de a fi oaspete la o sezatoare din Pietris Vale. Si poate pentru ca aceasta sezatoare era ceva mai mult _ era darul pe care il ofereau satenii Vaii Pietrisului, familia Eugen si Emilia Sorlea, oameni destoinici, la aniversarea casatoriei si a zilei de nastere a Emiliei. Pe drum, admirand colinele cu casele rasfirate, vibrand in aerul vioi de primavara timpurie, apele repezi si manioase ale Vaii Pietrisului, ma gandeam la sezatorile de odinioara de aici. In lumea satului, fiecare lucru se facea la timpul lui, se desfasura dupa un program bine stabilit si pastrand traditia. Sezatoarea, "veche de cand e lumea", este un loc de transmitere a traditiei, prilej de petreceri si munca laolalta. Ea a fost a doua scoala a satului romanesc, cea libera, care circula din casa in casa cu popasuri la lucrul impreuna. Chiar daca si-a pierdut o parte din rosturile de altadata, astazi sezatoarea ramane in continuare locul unde poti cunoaste aspectul miraculos al universului taranesc, indemanarea femeilor, farmecul legendelor, povestilor, ghicitorilor, obiceiurile si rostul lor, frumusetea cantecului, jocurilor si costumelor populare. Sezatoarea Emiliei de la Pietris Vale, nu a iesit din tipicul sezatorii in general, fetele si femeile au lucrat, au povestit, iar cand au venit feciorii, au cantat si au jucat jocurile batranesti, "Muresana", "Bota", "Batrana" si au fost alaturi de un semen al lor, cinstindu-l. Le-am urat si noi sarbatoritilor "La multi ani", cu bucurie si sanatate. Privindu-i si ascultandu-i pe acesti oameni, inteleg ca sufletul unui popor se oglindeste in traditiile sale. Aceasta zi mi-a amintit ca odinioara batranii nostri stiau sa alunge furtuna, sa imprastie norii si sa cheme Lumina. Dumnezeu traia cu n