Un mar pe post de "atractie turistica". Sau desene prin pasaj. Proiectii video temporare si un "red spot". Zidurile cladirilor sunt imbracate cu panze. Sau pictate in tonuri urbane. Se doreste mai multa culoare: in centrul vechi, pe cladiri sau pe strazi. La transformarea orasului poate participa oricine, insa, pentru moment, propunerile de "redecorare" s-au reunit intr-o expozitie cu numele de cod "Projects B.".
"I love Bucharest" nu este doar o sintagma (urbana) la moda, ci si un program cultural. Artisti plastici si arhitecti sprijiniti de galeria "Grigore Mora" si Asociatia din Pod deruleaza inca de anul trecut proiecte de arta publica si comunitara. "Str. Artur Verona", "Puzzle Project" sau "Roll Up Art" sunt doar cateva dintre manifestarile care au incercat sa schimbe fata orasului - prin arta, fie ca este vorba despre pictura, stencil sau proiectii multimedia. Insa expozitia interactiva "Projects B.", deschisa luna aceasta la libraria Carturesti, lanseaza alte proiecte care "iubesc" Bucurestiul. Si de cum pasesti in galeria de la subsol descoperi ca orice idee (artistica sau estetica) ar putea fi de folos.
"Marul" (proiect coordonat de Maria Murgu) isi propune sa "personalizeze" si sa dea un "nume" unor zone aglomerate creand un "semn" care sa devina reper. Iar amplasarea unui mar de dimensiuni mari (realizat din fibra de sticla colorata in rosu) intr-un sens giratoriu (de exemplu) va marca spatiul si va incuraja traficul pietonal.
Cu "Red Spot" (coordonat de grupul focAr) se incearca semnalizarea locurilor lasate in paragina, fie ca este vorba despre strazi, cladiri sau chiar monumente. Semnalizarile, in acest caz se vor realiza cu ajutorul unor becuri rosii. "Strada Cartii" vizeaza zona centrala a capitalei, mai precis fatada Universitatii. Zona "buchinistilor" va fi marcata vizual cu ajutorul unor autocolante care sa imbrace zidurile U