Imi plac noptile. Imi plac noptile fara luna, plimbarile tirzii prin parcurile Iasiului, ori pe faleza Constantei, imi place linistea profunda din micile orasele siciliene ori forfota de pe strazile pietruite ale Taorminei. Imi plac bulevardele intunecate si pustii ale Vienei, cladirile intoarse pe dos in canalele Venetiei, lumina galbena a iluminatului public din Budapesta. Europa doarme intr-un fel miraculos, dar in acelasi timp natural, si e odihnitor sa te plimbi prin somnul ei vorbind in soapta ori ascultind cuvinte rostite in limbi pe care nu le intelegi. Orase turistice ori, din contra, banale aglomerari de case catarate pe dealuri, insirate pe cimpii ori pe malurile apelor, localitatile europene sint, noaptea, fermecatoare. Asa cum sint si acele orase romanesti din care frica de intuneric a disparut macar partial, si pe strazile carora te poti plimba in voie fara teama ca vei fi acostat mirlaneste, bruscat, injurat, scuipat ori batut.
Mi-e jena sa spun ca cel mai nesigur ma simt in propriul meu oras. Ca Braila nu-mi place noaptea. Ca strazile ei gaunoase ascund in umbrele colturilor ciorchini de cefe late, rinjete meschine de indivizi abrutizati de lipsa de educatie si de perspective. Imi amintesc declaratiile pompoase ale presedintelui ATOP care lauda activitatea structurilor menite sa lupte pentru siguranta cetatenilor, dar si cele ale politicienilor care-i tineau isonul, comentind faptul ca gruparile interlope se lupta doar intre ele, neavind nimic cu omul de rind. Probabil ca de la masinile din care coboara domniile lor si pina in scara blocului ori in curtea casutelor cu etaj ridicate din salariile de bugetari, noptile Brailei par linistite, iar articolele despre interlopi din paginile ziarului "Obiectiv" un fel de povesti scornite de o mina de jurnalisti care n-au ce face prin redactie.
In lipsa unui program coerent menit sa faca o
