Televiziunea de tranziţie a creat o categorie interesantă de personaje - cea a analiştilor. Analiştii - contrar a ceea ce ne spune numele lor - nu analizează. Ei ştiu. Ştiu şi ne luminează şi pe noi, muritorii de rînd, cu ştiinţa lor. Au în general un aer suficient şi par că ne fac o favoare că ne spun adevărurile acestei lumi. Analiştii sînt de mai multe feluri: generalişti (buni la orice şi care se simt la fel de bine şi cînd vorbesc despre politică, şi despre încălzirea globală, şi despre secretele creşterii viermilor de mătase) sau specializaţi pe un anumit domeniu. Şi în cazul unora, şi în al altora, e un mister cum au ajuns la performanţa de a fi consideraţi nişte guru ai naţiei. În cazul domeniilor de nişă însă, lucrurile par ceva mai simple: este de ajuns să te pronunţi de cîteva ori în domeniul respectiv (nu contează ce şi cum spui) şi vreo televiziune să te bage în seamă, cînd e în pană de subiecte. După aceea, lucrurile merg de la sine. De fiecare dată cînd se va mai ivi vreun subiect legat de domeniul în care tocmai ai fost uns analist, toate televiziunile - care acţionează în turmă - se vor înghesui să-ţi ceară părerea. Şi astfel vei intra în galeria puţinelor feţe care se perindă pe la toate posturile şi te vei crede vedetă. Şi, desigur, o minte luminată.

Să luăm un exemplu. Cînd îl vezi pe Dan Ciachir la televizor, numai minte luminată nu te gîndeşti că e. El şi-a construit după Revoluţie o identitate de analist ortodox şi, ori de cîte ori există vreun subiect legat de creştinism, "hop şi el, de la Durău, berbecul lui Dumnezeu" (cum, frumos, zicea Creangă). Cel mai recent l-am văzut la Realitatea TV, dîndu-şi cu părerea despre documentarul cu aşa-zisul mormînt al lui Iisus, şi la Parte de carte pe PRO TV, unde era recomandat drept scriitor şi prieten al emisiunii.

După cum spuneam, nu lumina minţii lui e cea care te orbeşte cînd apare