D-na Gina Sebastian Alcalay, colaboratoarea revistei noastre, împlineşte în 18 martie 80 de ani. S-a născut la Bacău, unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. A fost redactor la Agerpres şi profesoară de limba engleză. în 1983 a emigrat în Israel.

Eseistă, prozatoare şi traducătoare, Gina Sebastian Alcalay a publicat volumele: Poate mâine (roman, Tel Aviv, 1994), Cei de dincolo (eseuri, Tel Aviv, 1996), Pe urmele altora (eseuri, Cartea Românească, 1997), Peregrinări (nuvele, Tel Aviv, 1997), Singurătatea alergătorului de cursă scurtă (roman, Albatros, 2003), înainte de a fi prea târziu (articole şi eseuri, Hasefer, 2006). Povestirea pe care o publicăm alăturat face parte dintr-un volum în pregătire.

Cu prilejul frumoasei aniversări îi urăm d-nei Gina Sebastian Alcalay multă sănătate şi activitate literară spornică în continuare. (Red.)

Am descoperit de multă vreme, nu numai din lecturi ci şi din proprie experienţă, că Descartes cu teoria sa despre animalul-maşină greşea cu desăvîrşire, că există căţei, de pildă, cu o inteligenţă, fidelitate şi potenţial de afectivitate pe care nu întotdeauna le întîlnim la semenii noştri. Ba mai ştiu şi altceva: că mulţi din tovarăşii domestici ai omului au, pe lîngă instincte, o memorie afectivă ieşită din comun, că nu uită niciodată mîna bună care i-a hrănit, dar în aceeaşi măsură, nu uită şi, în felul lor, nu iartă, diferite acte de cruzime, de trădare şi nerecunoştinţă care în societatea noastră umană sînt monedă curentă.

Dar zburătoarele? Inofensivele, drăguţele, miniaturalele vrăbii care toată vremea ţopăie, ciugulind nepăsătoare din înălţimi şi din ţărînă modesta lor hrană? Dar veselele rîndunele aducătoare de primăveri? Sau porumbeii, populaţie cu care piaţetele unor oraşe ca Veneţia, Parisul sau Tel-Avivul sînt atît de familiarizat