O zi la Metropolitan, cel mai mare muzeu de arta din America, unul dintre cele mai mari din lume. Bizantul prezentat la Metropolitan, prima expozitie pe aceasta tema, aici in New Yorkul secolului XX. M-am dus cu emotie. Cu speranta.

Arta bizantina. Mozaicuri, fresce, icoane, uleiuri, tempera pe hartie, creion si cerneala, sigilii, candelabre, carti si manuscrise, harti, monede, email, argint, cupe, ceramica in glazuri multicolore, textile, tapiserii, vesminte si tesaturi, epitafuri si catapetesme, iconostase, matase, catifea, pietre pretioase pe lemn, sculpturi, bucati din peretii bisericilor unde lemnul domneste peste mirosuri si semi-intunericul e trup din trupul divin. Unde zidul e plecat pe jumatate din lumea asta si icoane plang in palmele mele, cu ochii tulburi vor sa imi spuna ceva. Imparati ma privesc din custile lor, din culoarea cojita, imi povestesc bataliile, tradatorii si viclenii, regii nefolositori, invidiosi si hrapareti, infinitele posade din sufletul lor, trupul taiat de valoni, cruciatii greoi in armuri au strapuns prin portile care decantau transcendenta, au cazut de pe caii sacrificati peste caii pradati din hipodromul luminilor stralucind cu faclii noaptea ca afisele marilor metropole, s-au raspandit prin sangele femeilor violate in Sfanta Sofia, in relicvele si podoabele carate inapoi in orasul plutind pe comert si camatarie, prelingandu-se ca o pata de ulei peste pergamentul cu transparente verticale. Crestini nimicind crestini in numele crestinilor, pradatori si negutatori de fantasme, apoi turbane sapand transee in Bosfor, si orasul luminilor e ars de napalm, e patruns de neglijenta unei porti uitata deschisa si Sfanta Sofia devine moschee pentru viitor. Am cautat artefacte romanesti printre cele grecesti, armenesti, coptice, rusesti, sarbesti, bulgaresti. Nu le-am gasit nicaieri. Am mers sa ma uit pe o harta agatata pe pereti. Am