Pietre ninse. Plimbare cu Nichita Stănescu prin curtea Muzeului de Arheologie. Urmele păsărilor. Ghearele fine întipărite pe neaua nu de mult trainic aşezată. O crustă de zăpadă care îngemăna sus două lespezi alăturate. Garajul întunecos din curte... uneltele... cutiile de ulei - unde am urinat discutând împreună. Grafia clară pe piatra netă în decorul încărcat de omăt.
*
Mulţi băieţi înghesuindu-se duminica la poarta unei şcoli de munte (fete). Vorbeau peste gard cu mâinile agitându-se cu o mare iuţeală. Vorbeau, - cum s-ar zice despre inşii normali ca "li se bat turcii la gură". Păzite de pedagoge, vorbitoare, după câte mi-am dat seama, fetele răspundeau febrile, bulucindu-se, cu gesturi înfrigurate şi ele, şi contorsionându-şi mult gurile gata parcă să scape câte un cuvânt. Mi s-a părut că una, arătându-şi insistent degetele, vrea să-i spună unuia să se întâlnească la şase.
*
Un activist bătrân, fumând, trăgând din ţigara înfiptă într-un ţigaret de lemn de vişin, cireş?... "Un scriitor - spusese el rar şi pufăind - trebuie să fie şi in cer şi pe pământ şi pe linie" - şi aici râsese tuşind, suferea de astm...
*
întâlnire cu actorul Vasile Niţulescu pe stradă, iarna. înfofolit în ursonul lui şi părând foarte băut, se oprise înaintea mea. Clătinându-se uşor, încerca să-mi spună ceva şi nu reuşea; apoi, dând din mână a lehamite, plecase legănându-se şi alunecând pe gheţuşcă. M-am uitat după el un timp, să nu cadă. Fără să ştie, fără să mă vadă, pe mine, care îl preţuiam ca artist - mai şi scria bine. Nici până azi nu am putut să ghicesc ce se căznea să articuleze. Când s-a prăpădit, sau de câte ori trec pe lângă mormântul său de la Bellu, mă gândesc ce-o fi vrut să-mi spună...
*
Vorbeşte un fost slujbaş destul de important. "Sunt nevoit - spune el - să fiu meschin. Ştiu că istoria nu mă va condamna pentru împiedi
