„Dinti albi“, de Zadie Smith Traducere de Alina Scurtu Editura Leda, Grupul Editorial Corint Daca Salman Rushdie, importantul prozator englez de origine indiana, spune ca o carte precum „Dinti albi“ reprezinta un „debut uimitor, amuzant, dar si serios“, care l-a „incântat“, trebuie sa-l credem pe cuvânt. Insa, daca avem in mâna versiunea in limba româna si dorim sa-l „verificam“ in verdict pe autorul „Versetelor satanice“, nu ne putem impiedica sa nu plusam: romanul tinerei autoare, Zadie Smith, este unul exceptional. Aparut in 2000, la Editura Hamish Hamilton, „Dinti albi“ este unul dintre acele romane care definesc segmentul literaturii postcoloniale, dar care refuza corsetul ideologiilor literare, ca si un anume resentiment al „originilor“, printr-un joc complex de senzatii si de idei pe care autoarea le mânuieste exemplar. „Dinti albi“ reprezinta povestile intretesute ale câtorva familii de emigranti dintr-o Londra multiculturala, care se pregateste, cum stie, de Millenium. Personaje ca Samad Iqbal, Archibald Jones, Alsana Iqbal sau Clara Jones (fosta Bowden) se confrunta, dincolo de lupta cu propriii demoni, cu o lume tot mai de neinteles si amenintatoare: a copiilor lor deveniti tot mai „britanici“, indepartati pe zi ce trece de o traditie pe care parintii o percep tot mai fastidios, ametiti de drogul unor amintiri fabuloase despre India, Jamaica sau Second WW. Romanul este asemenea unei tapiserii fine, de mare amplitudine, in care viata oamenilor este surprinsa cu o minutiozitate care face din Zadie Smith o Penelopa meticuloasa ce tese saga unor familii pentru care destinul are conotatii diferite, insa si „noduri“ comune. In peste 550 de pagini, Zadie Smith construieste personaje memorabile precum Millat si Magid Iqbal (gemenii care, fortati de familie sau de propria karma, isi intorc unul altuia spatele), Irie Jones, neconsolata si totusi lucida in iubirea ei