Societatea comerciala Constructii Feroviare Moldova SA Iasi a inregistrat in cursul anului trecut pierderi de 60,34 miliarde lei (6,034 milioane RON). Rezultatele erau de asteptat in contextul rezultatelor obtinute in primele noua luni ale anului trecut. Astfel, SC Constructii Feroviare Moldova SA Iasi a inregistrat in primele noua luni ale anului pierderi de 48,82 miliarde lei (4,882 milioane RON), in scadere drastica fata de perioada similara a anului 2005, cand pierderile au ajuns la 150 miliarde lei.
Reducerea pierderilor a fost posibila datorita restructurarii activitatii firmei iesene de constructii si a vanzarii unora dintre principalele active ale firmei. Cifra de afaceri in schimb a cunoscut o scadere importanta, de la 116 miliarde lei (11,6 milioane RON), in 2005, la 79,99 miliarde lei (7,99 milioane RON) in primele noua luni din 2006. In luna martie a anului trecut, conducerea Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS a semnat contractul de privatizare a SC Constructii Feroviare Moldova (CFM) SA Iasi cu SC Antrepriza de Lucrari Drumuri si Poduri SA Iasi. Contractul de privatizare a fost incheiat pentru 50,94 la suta din capitalul social al CFM SA, pentru 13,56 milioane de actiuni. Pretul pachetului de actiuni achizitionat prin licitatie cu strigare este de 8,13 miliarde lei (813.865 RON), cumparatorul angajandu-se sa realizeze investitii de mediu in societate in valoare de 221.000 Euro. Tot prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni, SC Antrepriza de Lucrari Drumuri si Poduri SA Iasi s-a angajat ca, pe o perioada de trei ani, sa nu propuna restrangerea sau modificarea activitatii principale, sa nu hotarasca dizolvarea sau lichidarea societatii comerciale si sa nu declanseze procedura de faliment. Mai mult, conform acordului social incheiat cu sindicatele din SC Constructii Feroviare Moldova SA Iasi, cumparatorul ar