Saptamana aceasta, Senatul a aprobat modificarea prevederii vechiului Cod al Familiei (din 1954), conform careia "barbatul se poate casatori numai daca a implinit varsta de optsprezece ani, iar femeia numai daca a implinit saisprezece ani" – de fapt, in situatii "intemeiate" (pe ce?) autoritatile locale pot in prezent legaliza si casatorii in care mireasa are 15 ani. De acum inainte, varsta minima ar urma sa fie (daca proiectul va trece si de Camera) de 18 ani, indiferent de gen. Dincolo de consideratiile juridice si chiar de imperativul armonizarii la legislatia europeana, modificarea trebuie analizata prin prisma potentialului sau impact social.
Din perspectiva dezirabilitatii, modificarea este, fara indoiala, binevenita. Mai intai pentru ca elimina o asimetrie desueta (la 16 ani, minora avea nevoie de consimtamantul parintilor, deci pentru ea casatoria nu era exclusiv un liber act de vointa). Principalul argument in favoarea majorarii varstei minime vine din faptul ca tendintele societatii contemporane fac ca maturizarea sociala a tinerilor (pe scurt, momentul in care devin independenti) sa aiba loc la varste tot mai inaintate – de regula, mult dupa majoratul legal. Fenomenul e prezent – la nivel statistic – si in Romania, unde varsta medie la prima casatorie a crescut, intre 1990 si 2005, de la 22 la 25 de ani pentru femei si de la 25 la 28,5 ani pentru barbati. Cu alte cuvinte, casatoria precoce, atunci cand partenerii – mai degraba copii decat adulti – nu prea stiu pe ce lume se afla, are multe sanse sa le ruineze viitorul si este preferabil sa fie evitata.
Cu totul alfel stau lucrurile daca le examinam in lumina impactului previzibil pe care schimbarea legislativa l-ar avea asupra realitatii sociale. Romania de azi este cea in care se nasc inca (citez din statistica anului 2005) aproape 29.000 de copii (una din noua nasteri) ale caror mame au pana la
