Ca in mai toate localitatile din mediul rural, ultimii ani au adus si la Turburea „magazine generale“ sau „mixte“ ori „minimarketuri“, in care mezelurile, pâinea si prajiturile la punga se gasesc din belsug, ba chiar si o „patiserie - cofetarie“ cu produse fine, pregatite in laboratorul propriu. Putini isi mai amintesc azi de mâncarea de altadata a gorjenilor: simpla, servita cu mâna, la masuta cu trei picioare. Deoarece si cei mai batrâni turbureni au uitat dinadins vremurile sarace, ne ramâne marturie doar monografia comunei, pregatita de dr. Dumitru Gh. Dumitrascu. „Mâncarea localnicilor de la noi era deficitara si monotona in trecut“, spune Domnia sa in lucrare. Astfel, baza era mamaliga, care se fierbea in tuci, la repezeala, pentru fiecare masa. Se rasturna pe cârpator sau chiar direct pe masa mica, rotunda, cu trei picioare la mijloc. Alaturi se punea strachina sau tigaia. In jur, pe scaunele, se asezau ai casei, luând fiecare cu lingura lui, daca aveau mai multe, sau chiar si cu una singura. In tigaia cu carne sau oua, si chiar numai cu untura, ca si in mujdeiul de usturoi din zilele de post se „intingea“ cu botul de mamaliga prins intre degete. Turta si malai se pregateau mai rar intrucât cereau mai mult timp si aveau nevoie de cuptor incins sau macar de spuza sau jar. Pâine se mânca doar la zile mari, de obicei când era nevoie de colaci pentru pomenile si praznicele rituale inchinate celor morti. Gospodinele bune tineau sa aiba un test pentru copt si un ghiveci gros de pamânt, pentru mâncare sau friptura. Mult se consuma „fasuiul“ - teci verzi vara si boabe uscate in cea mai lunga perioada a anului. Varza ocupa al doilea loc in ierarhie, dulce in sezonul cald, acra peste iarna. Nu era deloc neobisnuit când zeama de varza, eventual cu ardei iute pisat, constituia singura mâncare in zilele de post. Cartofii se cultivau putin si erau mici, de regula - li se zi