Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiovenii, neinteresati de salubrizarea orasului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 17 martie 2007 ·

Invitati sa isi spuna pasurile despre curatenia Baniei, craiovenii nu s-au prezentat la intâlnirea cu edilii, sala fiind aproape goala. Dezbaterea publica organizata de administratia locala joi s-a dovedit un esec, numarul sefilor din primarie nefiind depasit cu mult de cel al cetatenilor. Lipsa auditoriului a fost semnalata si de edilul-sef, dar si de viceprimarul Gheorghe Nedelescu, care au dat vina pe vremea frumoasa de afara, care i-ar fi facut pe craioveni sa prefere plimbarile in parc, in locul unei discutii pe teme de gospodarire a orasului. 400 de milioane de lei curatenia in câteva cartiere Cel care a readus in discutie mizeria din cartiere, in decursul campaniei initiate in urma cu câteva saptamâni, a fost primarul, care a mentionat ca este dezamagit de neimplicarea craiovenilor. Acesta a dezvaluit, in schimb, ca teritoriul din cadrul asociatiilor de proprietari nu le-a fost niciodata predat printr-o hotarâre de consiliu local, asa cum fusese informat, deci curatenia, din punct de vedere legal, nu intra in sarcina lor, cum se vehiculase pâna in prezent. Edilul-sef, Antonie Solomon, a adaugat ca toate cheltuielile prilejuite de strângerea gunoaielor vor fi suportate tot de contribuabili, banii virati catre Serviciul Public de Salubritate (SPS) fiind din bugetul local. Valoarea la care s-a ridicat „investitia“ in curatenie a ajuns la aproximativ 400 de milioane de lei, insa acesta este abia inceputul deoarece jumatate din oras nu a fost inca vizitat de echipele Salubritatii, a aratat vicele Nedelescu. Reprezentantii asociatiilor de proprietari care au participat la intâlnirea cu executivul primariei si-au manifestat nemultumirea fata de modul in care inspectorii ii sanctioneaza pentru gunoaiele gasite pe lânga platformele pe care le administreaza. „Chiar nu se poate gasi alta modalitate prin care sa ii sanctionam pe cei care arunca mizeria, decât sa ne dati n

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 8 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°