Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii sau viaţa!

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 18 martie 2007 ·

Urbea noastră mică, altădată atât de liniştită, încât vestea celui mai mic accident răscula toată suflarea, a ajuns la fel ca toate celelalte localităţ i din ţară. Odată cu răspâ ndirea camerelor de luat vederi, Big Brother a pătruns în cele mai imposibile locuri.Gurile rele zic că ar fi locaţii, unde pentru a stopa furturile din firme, s-au instalat asemenea drăcovenii chiar şi în toalete…. Cert este că de când se filmează, în magazine a scăzut numărul furturilor, dar s-au înmulţit atacurile pe stradă. Într-un cartier, chiar bine cotat nu demult, un cartier cu cele mai multe bănci pe kilometru pătrat, ce are de la magazine, prin hotel de patru stele, până la inevitabilul locuri de veci, cu tot ce trebuie să fie într-un oraş, mai nou te gândeşti de două ori înainte de a porni la drum, seara, neînsoţită. Cu doar câteva zile în urmă, o femeie trecea prin spatele blocului de pe un bulevard iluminat corespunzător şi la o oră la care tălharii n-ar fi trebuit să fie în acţiune. Dar spre nenorocul femeii, cei trei netrebnici se aflau prin zonă. Au atacat-o fără prea multe fiţe, doi din stânga-dreapta, iar cel înalt, din faţă. Degeaba striga femeia îngrozită, cine să se arunce de la etaj ca s-o salveze? Iar omul în vârstă care trecea prin apropiere "s-a făcut că plouă" şi a dispărut după colţ, cât de repede a putut. Dintre cei trei atacatori, cel mai înalt şi mai puternic probabil i-a tras una între ochi femeii, care a rămas cu un ochi umflat, cu arcada spartă şi fără geanta în care avea acte, bani şi telefonul. Într un târziu, au apărut şi vitejii, care se arată după orice război şi nu a trebuit să treacă decât o jumătate de oră, până când apelul unui cetăţean turmentat, care nu prea putea localiza unde se afla, a fost luat în serios de către cei de la salvare. Au venit şi cei de la Poliţie, de toate tipurile… după ploaie chepeneag! Cei trei dispăruseră fără urmă print

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 16 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 16 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, relatează Le Figaro. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962.

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

FOTO Noi imagini care arată legătura dintre Călin Georgescu și Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare

HotNews acum 5 ore
Într-un videoclip publicat pe Facebook chiar de candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu, din ziua primului tur al alegerilor, 24 noiembrie, apare și Eugen Sechila. Eugen Sechila este căsătorit cu Elena Puiu și conduc împreună Asocia

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°