Am ramas cu o imagine ce tine mai degraba de comunismul nebun al anilor ’50. Boierii romani, industriasii abia ridicati din colbul civilizatiei rurale, calatoreau cu bou-vagonul in trenuri de marfa spre o destinatie necunoscuta. Floarea fragilului capitalism romanesc calatorea spre nicaieri cu spaima de moarte in ochi.

La Braila, in gara de marfuri au fost debarcati sub amenintarea patului de pusca, goi, cu acelasi „stimulent” urcati in camioane si dusi, dusi prin cimpul cenusiu, noroios, pe drumuri de tara pe care, la balti mai adinci, tot ei deveneau caii putere ai nenorocitului si rablagitului de camion. Dupa ceasuri de ratacire s-au trezit opriti de un gradat, aflat in cabina primei masini. Toata lumea coboara.

Linga el, o cata cu pistol pe soldul fustei, cu listele ce continau boieri din Craiova, mosieri din Jimbolia, nemti instariti de prin Banat, fosti functionari ai Comisiei Europene a Dunarii, ramasi dupa pensionare la Orsova, avocati instariti de provincie, judecatori de curte, proprietari de fabrici de incaltaminte, panura, pinza de bumbac, toti folositi pe mai nimic pentru efectele militare ale

Romaniei, acum debarcati sint, ca oile, cu un jos, jos si gura si atentie la mine. Aici e numarul 1, si cata cu pistol si cu liste a ciriit, familia Schwartz din Resita. Sinteti numarul 1.

Bornemisza din Timisoara, voi banditilor, sinteti numarul 2 si infigea cite o creanga la fiecare numar ce simboliza casa si pe masura ce sirul se lungea prin cimp, alcatuiau o strada spre moarte sigura, pe care aveau sa se curete doar cei mai slabi, ceilalti, majoritatea, spre surprinderea tuturor, urmind sa supravietuiasca, sa implineasca localitatea, intii un sir de colibe nenoricite, apoi un

sat pricajit, mai tirziu comuna si, inainte de executia lui Ceausescu, la un pas de a fi declarat oras al Republicii Socialiste Roman