Reprezentanţi ai agenţiilor pentru persoanele obeze, ai agenţiilor de manechine, consumatorilor şi profesioniştilor din lumea modei vor să reglementeze publicitatea în care apar manechine anorexice, informează, publicaţia Lefigaro.fr.
Un grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai asociaţiilor pentru persoanele obeze, medici, publicitari, reprezentanţi ai agenţiilor de manechine, ai consumatorilor şi profesioniştilor din lumea modei vor să facă un dosar de propuneri legate de noi reglementări în publicitatea imaginii manechinelor. "Acest dosar este un bun exemplu de acţiuni pe care noi intenţionăm să le conducem", a declarat Herve Brossard, preşedintele Asociaţiei agenţiilor ce consiliază comunicarea (Association des agences conseils en communication) şi vicepreşedinte al agenţiei de publicitate DDB Worldwide. "Este foarte important din moment ce tinerele fete privesc manechinele să ne întrebăm despre impactului acestor imagini asupra comportamentului", a explicat Herve Brossard. (NewsIn)
Reprezentanţi ai agenţiilor pentru persoanele obeze, ai agenţiilor de manechine, consumatorilor şi profesioniştilor din lumea modei vor să reglementeze publicitatea în care apar manechine anorexice, informează, publicaţia Lefigaro.fr.
Un grup de lucru alcătuit din reprezentanţi ai asociaţiilor pentru persoanele obeze, medici, publicitari, reprezentanţi ai agenţiilor de manechine, ai consumatorilor şi profesioniştilor din lumea modei vor să facă un dosar de propuneri legate de noi reglementări în publicitatea imaginii manechinelor. "Acest dosar este un bun exemplu de acţiuni pe care noi intenţionăm să le conducem", a declarat Herve Brossard, preşedintele Asociaţiei agenţiilor ce consiliază comunicarea (Association des agences conseils en communication) şi vicepreşedinte al agenţiei de publicitate DDB Worldwide. "Este foarte important din moment ce tinerele fete