Lumea nu vrea sa-i cunoasca, nu se intereseaza de ei. Lor nu le pasa, restaureaza carti, urcioare si alte obiecte de arta pentru a-i incânta pe cei care, paradoxal, ii ignora. Lucreaza in spatele usilor inchise, feriti de ochii indiscreti ai lumii. Lasa sa se vada doar munca lor, o munca migaloasa, salvatoare de opere. Sunt restauratorii unuia dintre cele 11 laboratoare de restaurare de importanta nationala din tara noastra. Sunt, de fapt, oamenii care au pus mai presus de orice salvarea obiectelor de patrimoniu, a unei istorii care nu ar putea exista in afara lor, caci ei sunt cei care aduc in vitrinele muzeelor obiecte apartinând, altor lumi, de mult apuse. Ce ar fi oare istoria fara ei? Pagini pustiite. Pe muzica lui Vivaldi I-am gasit pe restauratorii Muzeului Olteniei aplecati cu migala si dragoste asupra unor piese. Era greu de descifrat, pentru noi, provenienta lor. Ne aflam in camaruta care gazduieste, in spatiul, ce-i drept ingust, laboratorul de restaurare obiecte ceramica. N-aveam de unde sti. Am aflat ulterior, caci, aruncând o privire mai atenta, aveam sa observam prin dezordinea organizata, de sticlute cu solutii mai mult sau mai putin frumos mirositoare, câteva urcioare. Dintr-un difuzor, a carui locatie ne-a fost imposibil s-o reperam, au inceput sa se adune „Anotimpurile“ lui Vivaldi. „Ascultam deseori Vivaldi. «Anotimpurile» reprezinta moartea naturii si apoi renasterea sa. Este ceea ce facem noi de fapt. Este o tristete si o fericire in acelasi timp. Traim fericirea ca am reusit sa dam din nou viata lucrului, obiectului pe care timpul nu l-a iertat, dar in acelasi timp suntem cuprinsi de tristetea nascuta din neputinta de a salva in totalitate ceea ce s-a distrus. Sunt practic aceleasi sentimente pe care le incearca si medicul care, desi salveaza viata unui accidentat, este nevoit sa-i amputeze picioarele. Dincolo de aceste sentimente contradictori