Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii din spatele usilor inchise

Publicat in GAZETA de SUD, duminică 18 martie 2007 ·

Lumea nu vrea sa-i cunoasca, nu se intereseaza de ei. Lor nu le pasa, restaureaza carti, urcioare si alte obiecte de arta pentru a-i incânta pe cei care, paradoxal, ii ignora. Lucreaza in spatele usilor inchise, feriti de ochii indiscreti ai lumii. Lasa sa se vada doar munca lor, o munca migaloasa, salvatoare de opere. Sunt restauratorii unuia dintre cele 11 laboratoare de restaurare de importanta nationala din tara noastra. Sunt, de fapt, oamenii care au pus mai presus de orice salvarea obiectelor de patrimoniu, a unei istorii care nu ar putea exista in afara lor, caci ei sunt cei care aduc in vitrinele muzeelor obiecte apartinând, altor lumi, de mult apuse. Ce ar fi oare istoria fara ei? Pagini pustiite. Pe muzica lui Vivaldi I-am gasit pe restauratorii Muzeului Olteniei aplecati cu migala si dragoste asupra unor piese. Era greu de descifrat, pentru noi, provenienta lor. Ne aflam in camaruta care gazduieste, in spatiul, ce-i drept ingust, laboratorul de restaurare obiecte ceramica. N-aveam de unde sti. Am aflat ulterior, caci, aruncând o privire mai atenta, aveam sa observam prin dezordinea organizata, de sticlute cu solutii mai mult sau mai putin frumos mirositoare, câteva urcioare. Dintr-un difuzor, a carui locatie ne-a fost imposibil s-o reperam, au inceput sa se adune „Anotimpurile“ lui Vivaldi. „Ascultam deseori Vivaldi. «Anotimpurile» reprezinta moartea naturii si apoi renasterea sa. Este ceea ce facem noi de fapt. Este o tristete si o fericire in acelasi timp. Traim fericirea ca am reusit sa dam din nou viata lucrului, obiectului pe care timpul nu l-a iertat, dar in acelasi timp suntem cuprinsi de tristetea nascuta din neputinta de a salva in totalitate ceea ce s-a distrus. Sunt practic aceleasi sentimente pe care le incearca si medicul care, desi salveaza viata unui accidentat, este nevoit sa-i amputeze picioarele. Dincolo de aceste sentimente contradictori

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°