Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidele isi stabilesc agenda pentru consultarile cu presedintele

Publicat in Romania Libera, luni 19 martie 2007 · ·

Liderii partidelor parlamentare se intrunesc, pe parcursul zilei de astazi, in sedinte separate, pentru a decide agenda cu care se vor prezenta la consultarile de la Palatul Cotroceni cu seful statului, vizand stabilizarea situatiei politice actuale.

Presedintele Basescu a invitat partidele parlamentare la consultari maine, iar potrivit purtatorului de cuvant al Administratiei prezidentiale, Adriana Saftoiu, temele acestor discutii vor urmari gasirea unor solutii pentru stabilizarea situatiei politice, accelerarea reformei institutionale si analiza evolutiilor cu privire la votul uninominal.

Dintre solutiile de detensionare a divergentelor din mediul politic, pe care presedintele Traian Basescu le-ar putea aborda in convorbirile de maine ar fi, dupa cum s-a vehiculat in presa ultimelor zile, propunerea unui guvern de uniune nationala care sa fie condus de un tehnocrat.

PD si PNL au respins aceasta idee, iar PSD a dat, ieri, un ultimatum premierului Calin Popescu Tariceanu pentru rezolvarea crizei politice. Social-democratii ii cer primului ministru sa vina cu un executiv restructurat in acesta saptamana, in caz contrar PSD avand in vedere solutii alternative, inclusiv la alegerile anticipate, a declarat vicepresedintele PSD, Dan Nica, intr-o conferinta de presa.

Principalele partide parlamentare au mai avut consultari cu seful statului si in urma cu doua saptamani, pe tema votului uninominal. Liderii partidelor parlamentare se intrunesc, pe parcursul zilei de astazi, in sedinte separate, pentru a decide agenda cu care se vor prezenta la consultarile de la Palatul Cotroceni cu seful statului, vizand stabilizarea situatiei politice actuale.

Presedintele Basescu a invitat partidele parlamentare la consultari maine, iar potrivit purtatorului de cuvant al Administratiei prezidentiale, Adriana Saftoiu, temele acestor d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, liderul AUR: Curtea Supremă a anulat decizia judecătorului curajos din Ploieşti, în timp record! Ruşine! Turul 2 înapoi, cu toţii la vot pe 4 mai!

News.ro acum 7 ore
Liderul AUR George Simion spune că este o ruşine decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins definitiv cererile de suspendare, respectiv de anulare a Hotărârii Curţii Constituţionale 32 din 6 decembrie 2024, anulând practic decizia

Donald Trump a plecat spre Roma pentru funeraliile Papei Francisc. Este prima călătorie în străinătate din mandatul său

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a decolat vineri spre Roma, unde el și soția sa Melania vor asista sâmbătă la funeraliile Papei Francisc, alături de lideri din lumea întreagă, relatează AFP, conform Agerpres. Președintele american este așteptat s

Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, va fi eliberat din arest

HotNews acum 6 ore
Bogdan Peșchir, acuzat că a dat peste 960.000 de dolari în schimbul voturilor pentru Călin Georgescu, va fi pus în libertate printr-o decizie luată vineri seară de Tribunalul București. Omul de afaceri a fost arestat preventiv în 21 martie în dosaru

Superliga: Oţelul Galaţi a învins Sepsi OSK, scor 3-0, în play-out

News.ro acum 2 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Sepsi OSK, în etapa a şasea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Teles (11-penalti) şi Tănasă (33, 80). Sepsi: Niczuly – Oteliţă, Ninaj, Haruţ,

Ciolacu: Ponta, nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări / Cel mai jenant, să te prezinţi pe Tik Tok mare iubitor al ţării, când de 10 ani ţi-ai omorât timpul pe terenurile de golf

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, îl atacă vineri pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta, arătând că nu te poţi da mare suveranist după ce ai făcut grămezi de bani ca şi ″consilier‟ pentru conducerile altor ţări

Viktor Orban susține că Donald Trump i-a sugerat să scoată Ungaria din UE

HotNews acum 6 ore
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, i-a oferită o replică omologului polonez, Donald Tusk, și susține că nu intenționează să scoată țara din UE, ci vrea ca el și alți politicieni conservatori să transforme blocul comunitar pentru a fi „din nou ce

Ministerul Finanţelor: România a avut în primele trei luni un deficit bugetar de 2,28% din PIB, adică 43,66 miliarde lei, faţă de 2,04% din PIB în primele trei luni din 2024

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 43,66 miliarde lei, respectiv 2,28% din PIB faţă de deficitul de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,04% din PIB aferent celor trei luni ale anului

Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ioan Suciu, (47 de ani) medaliat la Mondiale, Europene și Jocuri Olimpice, a câștigat, vineri, alegerile pentru funcția de președinte al Federației Române de Gimnastică (FRG) din cadrul Adunării Generale desfășurate la Casa Olimpică din Capitală la

Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025

Libertatea acum 12 ore
Citește Horoscop săptămânal Rac. Previziuni pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Rac. Între 26 și 27 aprilie dimineața, activism soc

Reacția MAE după ce FSB a anunțat că a reținut un român pentru spionaj în favoarea Kievului

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe a precizat vineri că românul despre care FSB a anunțat că l-a reținut într-un caz de spionaj în favoarea Ucrainei este, de fapt, un cetățean despre care autoritățile au comunicat deja în luna decembrie 2024, demersul Mo

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

17°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/15°
lun.

5°/18°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/13°
lun.

9°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

9°/22°
dum.

9°/14°
lun.

5°/18°
mar.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/21°
dum.

8°/17°
lun.

10°/19°
mar.

8°/21°