Oltenia de dincolo de neguri. Jurnal de calatorie prin tara de piatra a Gorjului. Ardealul Gorjului.

Intram in Polovragi, dinspre Horezu. Dealurile Valcei s-au risipit ca un abur straveziu si au lasat loc campiei ce urca pieptis inspre munte. La ceasurile amiezii, targul Polovragilor pare tihnit si indestulat. Casele mari, despartite de zaplazuri din uluca de brad, iti aduc aminte de ordinea asezata a gospodariilor din Marginime. Daca ai trage o linie dreapta peste Carpati, te-ai trezi pe pasunile grase dintre Tilisca si Poiana Sibiului. Mocanii din nordul Olteniei - Polovragi, Novaci, Pociovaliste - sunt descendentii oierilor transilvaneni, care au bajenit prima oara in Gorj, dupa marea invazie tatareasca de la 1241, care a stricat ordinea pamantului. Si unii si altii vorbesc acelasi grai, se imbraca in alb si negru si isi acopera capetele cu palariile mocanesti, fara boruri, de sub streasina carora te privesc piezis, cu aceeasi cautatura roscovana si ironica. Curtile lor largi, impestritate de meri inalti si vanjosi, respira ritmuri geometrice. In iarba, scanteiaza flori de ciubotica-cucului. Mieii abia fatati jelesc in romana veche, ceva despre brazi si paltinasi, si o crima premeditata in Saptamana Mare. In carlani a dat dorul de duca si behaie ca apucatii, printre turloaiele oilor. Copitele lor neincercate framanta intruna iarba. Ulitele dinspre munte miros apasat a fum de coceni si a jintita. Privelistea seamana cu o scoarta olteneasca intinsa neglijent, peste cateva sute de pogoane patrate. Afara e cald si umed, dar in narile oilor freamata spaima omatului inca nenins al iernii. Dintr-o data, in fata ochilor luati pe nepregatite, se inalta peretii prapastiosi ai Cheilor Oltetului. Campia abia are loc sa se boteasca in arinii intunecati ce strajuiesc ca niste santinele intrarea in lumea pietrei. Inainte de a intra in chei, ne dedulcim la o tuica gor