Un format apropiat de "Cafeaua cu sare" a Danei Deac va fi lansat în luna aprilie Deşi în criză, Televiziunea publică continuă să susţină un ritm de lucru şi de dezvoltare normale, Un format apropiat de "Cafeaua cu sare" a Danei Deac va fi lansat în luna aprilie Deşi în criză, Televiziunea publică continuă să susţină un ritm de lucru şi de dezvoltare normale, chiar dacă frământările şi problemele financiare din ultima vreme au lansat un mare semn de întrebare legat de viitorul instituţiei şi al conducătorilor săi. Un mai vechi proiect se pregăteşte de a intra pe sticlă din aprilie, pe un tronson orar delicat în ultimii ani, cel al matinalelor. TVR vine cu un matinal informativ apropiat de conceptul "Cafeaua cu sare", ceea ce nu e de mirare, de vreme ce noua directoare a TVR 1 este Dana Deac, cea care a creat şi prezentat formatul la Antena 3. Dana Deac nu va fi însă pe sticlă. Emisiunea, care se va întinde pe trei ore, dar al cărui titlu încă nu l-am putut afla, va fi prezentată de cuplul Cosmin Tântă şi Adriana Avram. Surse din televiziune dau ca neclară situaţia Adrianei Avram, în condiţiile în care se pare că aceasta nu şi-a rezolvat încă actele la Antena 3. Cosmin Tântă este cel care prezintă în acest moment ştirile de dimineaţă la TVR 1. La fel ca şi la "Cafeaua cu sare", fiecare dimineaţă va avea o temă, fie teatru, fie muzică etc, va conţine o revistă a presei şi va da informaţii cu "pase" de câte 15 minute la ştiri. O altă variantă Într-o primă fază, la TVR s-a dorit o emisiune de dimineaţă foarte vie, dar şi destul de serioasă, construită pe formatul celei de la B1 TV, "6! Vine presa!". Prin urmare, una dintre primele vedete dorite şi contactate de şeful televiziunii naţionale a fost Livia Dilă, proiectul intrând în sarcina Rodicăi Culcer. Din păcate, discuţiile şi negocierile nu s-au finalizat, pe de o parte, pentru că, între timp, au început fricţiuni