Era un inceput de primavara friguros.
Cineva mi-a aruncat in curte doua ghemotoace vii. Erau doi pisoi mici si pufosi, cu blanita alba cu pete gri. Aveau boticul roz, din "piele veritabila", si ochii de un verde intens.
Desi la noi mai vietuiau 6 pisici si 8 caini, i-am "cules" cu grija, i-am mangaiat, i-am adus in casa si le-am oferit lapte cald. Cateva ore mai tarziu, mi-am dat seama ca erau bolnavi: refuzau hrana si tuseau tare. Am chemat imediat medicul (tin sa multumesc pe aceasta cale, daca imi este ingaduit, d-lui dr. Marius Constantin, pentru omenia si profesionalismul sau - doua calitati astazi greu de gasit laolalta). Zile la rand, pe orice fel de vreme, cu un devotament de doctor adevarat, veterinarul nostru sosea dimineata si seara, pentru a-si injecta micii pacienti. Eu ii hraneam cu pipeta. Devenisem pentru familia mea... "Mama Pipeta". Rezultatele insa intarziau sa apara. Pisoii mei nu torceau, nu mieunau, nu se jucau. Stateau varati unul in celalalt. Nici nu stiam ce erau, fetite sau baietei. Nici nu le dadusem vreun nume. Nu ma puteam gandi la asta. In ochii lor citeam atata resemnare, atata seninatate!
Vremea trecea si iata-ne in Ajunul Sfintelor Pasti. Post, denii, curatenie mare de primavara, pregatiri umbrite de suferinta muta a celor doua pisici. A sosit iar ora... pipetei. M-am apropiat incet. Unul din ei statea peste celalalt, dorind parca sa-l incalzeasca. Dar fratele sau era acum rece si teapan, cu ochii larg deschisi spre fereastra. Sufletul ii plecase inapoi spre Creatorul sau, in acea Sfanta Noapte. Si am avut pentru o clipa impresia ca zaresc printre stele o steluta mai mica, urcand, urcand catre Cer. Fratele sau a putut fi salvat. Se numeste Motocel. Acum se apropie iarasi noaptea sfanta a Invierii, iar eu privesc stelele sclipind, pentru a vedea din nou printre ele, o steluta firava, urcand catre Cer.
Ingrid
