Bataliile din politica romaneasca au devenit o obisnuinta. Omul de rand se intreaba cand vor inceta politicienii spectacolul pentru a se apuca realmente de treaba.
La prima vedere, se pare ca orice pretext este bun pentru o noua runda de declaratii, amenintari, presupuneri. Jurnalistii au materie prima pentru zeci de analize, comentarii, pareri. Ultimul episod al "luptei intre palate" a facut sa curga tone de cerneala (tipografica), a inflamat televiziunile (ce au dublat talk-show-urile), a mobilizat pasiunile partinice pana la incandescenta. Presedintele a cerut guvernului sa nu amane data alegerilor pentru Parlamentul Europei, iar premierul - dupa ce s-a facut ca-l primeste la sedinta cabinetului, anuntand, dupa aceea, ca aceasta abia va incepe - a facut pe dos, desi semnase o ordonanta prin care ele erau fixate. Premierul a motivat ca euroalegerile nu se pot tine concomitent cu referendumul propus de presedinte pentru votul uninominal si cel propus de opozitie pentru suspendarea presedintelui, cu toate ca seful statului anuntase ca este dispus sa mai astepte cu cererea sa. D-l prim-ministru nu a acceptat anuntul si l-a acuzat ca datorita lui guvernul a pierdut majoritatea parlamentara ce-i permitea administrarea eficienta a tarii. El a emis o noua ordonanta de urgenta (pentru amanare), ce nu a fost contrasemnata de ministrii din partidul presedintelui, fapt ce l-a facut sa le ceara plecarea, pe care ei au refuzat-o s.a.m.d.
Tot acest balci pare aberant pentru un observator extern. Romania pierde zeci de milioane de euro saptamanal pentru ca, in loc sa urmareasca absorbtia fondurilor acordate de Ue, administratia se pierde in inutile conflicte interne. Lucrurile nu stau insa asa. Batalia este reala si are la origine o situatie ambigua, prevazuta chiar in Constitutia tarii. Formula acesteia, adoptata in 1990 pentru a-i permite lui Ion Iliescu, "eman
