Ancheta la pas printre studentii din Bucuresti. Ii vedem peste tot, in aglomeratia din fata facultatilor, inghesuiti in tramvaie, alergand de la serviciu la cursuri, in cafenele sau in cinemateci. Ei sunt studentii Romaniei, cei care pot schimba ceva in anii care vin.
Primavara aceasta au dat glas viselor si dorintelor lor, au lasat starea lor de spirit sa se aseze in pagina noastra de ziar. Ce-si doresc studentii de la primavara aceasta? Ce ar putea schimba ea in viata lor? O ancheta la pas, prin facultatile bucurestene.
Mihai Tanasescu
(20 de ani), Ase, Finante Banci
"As vrea sa stiu ce sanse am sa-mi practic
meseria pentru care ma pregatesc, aici, acasa, in "tarisoara" mea"
"N-am sa spun ca-mi doresc sa iau toate examenele. Ar fi banal. Si nici ca visez la cine stie ce masina, capcana pentru fete frumoase. Visul meu de primavara e ceva mai concret. As vrea sa aflu daca meseria pentru care ma pregatesc este ceea ce mi-am dorit, si daca da, ce sanse am sa o practic aici, acasa, in "tarisoara" mea mult iubita, sau va trebui sa-mi caut norocul in lumea larga? Si mai vreau ceva: sa pot evada din zonele gri ale existentei de zi cu zi, sa gasesc suficiente motive ca sa astept cu nerabdare ziua de maine, care sa-mi asigure un trai decent, fara compromisuri, fara abdicari de la propriile mele principii de viata. Si as mai vrea ca primavara sa-mi aduca confirmarea prieteniilor pe care deja le-am cimentat, pentru a fi sigur ca atunci cand am ales, am facut bine. Sa mai spun ca as vrea sa dispara haita de impostori care se autointituleaza "politicieni" ar fi, de asemenea, ceva comun, pentru ca aceasta este o dorinta de zi cu zi, in fiecare anotimp al existentei mele de student, caruia, astazi, nu-i prea vine sa creada ca lucrurile se vor schimba curand si notabil."
Diana Baschir
(22 de ani), Facultatea de