Compania MedLife, care detine primul spital privat din Romania - Memorial Hospital - si mai multe clinici in toata tara, mizeaza anul acesta pe afaceri de 10,5 milioane de euro, in crestere cu 20 de procente fata de cifra raportata anul trecut, de 7,5 milioane euro.
"Numeroasele investitii realizate in ultima perioada incep sa devina operationale. In primele doua luni ale anului 2007 ne-am concentrat pe pregatirea extinderii retelei dar si pe cresterea dotarii imagistice a Hyperclincii din Bucuresti", a declarat presedintele MedLife, Mihail Marcu.
Potrivit responsabilului companiei, cresterea de 20% a afacerilor MedLife va depasi media de crestere a pietei serviciilor medicale din Romania, estimata la 200 milioane de euro.
MedLife a inaugurat la inceputul acestui an primul spital privat propriu in Bucuresti, din activitatea caruia compania vizeaza sa obtina, in acest an, venituri de circa trei milioane euro, la un numar estimat de 3.000 de pacienti. Life Memorial Hospital este primul spital privat cu ambulatoriu si laborator proprii, cu un bloc de imagistica si peste 35 de specialitati medicale si chirurgicale.
Anul trecut, numarul abonatilor corporate ai MedLife a crescut la peste 80.000 de persoane din 900 de companii, cu 30% peste nivelul abonatilor pe care compania ii avea la finalul anului 2005.
In plus, in randul clientilor companiei a avut loc o migratie semnificativa de la abonamentele de baza, Standard, catre abonamentele de servicii complete (Classic, Business si Executive).
Pentru 2007, MedLife se asteapta sa inregistreze o crestere cu 25% a numarului de abonati, la peste 100.000 de persoane.
Pentru perioada 2007-2008 compania si-a bugetat investitii de 15 milioane euro, fondurile urmand sa fie alocate extinderii retelei de clinici si spitale din tara. "In cursul anului 2007 MedLife va deschide trei mari centre m