foto: Evz
Pe internet circula o singura fotografie a sa, neclara. Da rareori interviuri, si atunci in ebraica, pentru publicatii din Israel. Lucreaza direct cu foarte putini politicieni, preferand colaborarea prin partenerii din tarile lor. Orchestratiile sale au schimbat insa, in mod surprinzator, configuratii parlamentare sau au scos, in ultimul moment, favoritii din cursa electorala.
„Strategia Finkel”, succese si esecuri
„Intre un prost si un corupt, oamenii vor alege coruptul”, isi dezvaluia Finkelstein convingerile, in 2003, in timpul uneia dintre sutele de campanii in care a fost implicat.
Dupa analizele demografice pe care le-a facut, in 1972, inaintea realegerii presedintelui american Richard Nixon, a intrat, sapte ani mai tarziu, in echipa de consultanti a lui Ronald Reagan. Reputatia de strateg de succes si-a castigat-o insa abia in anii ‘80, in spatele unor victorii neasteptate in alegeri, ca acelea ale senatorilor republicani Jesse Helms si Alfonse D’Amato.
Metoda: suprasaturarea electoratului prin afise, spoturi, mesaje verbale care, repetate frecvent, discrediteaza si dezarmeaza adversarii clientelei sale.
La sugestia lui Finkelstein, Benjamin Netanyahu i-a creat contracandidatului sau, laureatul Premiului Nobel pentru Pace, Shimon Perez, portretul celui mai periculos om al momentului, care, ajuns la putere, ar ceda palestinienilor o parte a Ierusalimului. Chiar daca s-a bucurat de o victorie „la mustata”, Netanyahu a devenit, in 1996, premierul Israelului.
In acelasi an, „strategia Finkel” nu a avut insa acelasi succes in Statele Unite. Din spatele lui Bob Dole, in cursa pentru Casa Alba, Finkelstein n-a reusit sa-l doboare la timp pe Bill Clinton, chiar daca a utilizat o mai veche formula a sa: etichetarea adversarului ca „liberal”.
„Opriti-o pe Hillary!”, opriti-l pe B
