Complexul multifunctional Atrium Center, ce se va dezvolta pe fosta locatie Tricotaje Somesul, va include un shopping mall cu o suprafata inchiriabila de dimensiunea celei din Iulius Mall. Valoarea investitiei in complex, proiect prezentat in premiera in noiembrie de ZIUA de Cluj, este estimata de compania britanica Dawnay Day la 85 de milioane de euro.
Suprafata inchiriabila a centrului comercial va ajunge la 32.000 mp, ce se apropie de cea a Iulius Mall (30.356 mp) si care este pe jumatate fata de cea a lui Polus Center (67.000 mp), una dintre cele mai mari investitii din regiune pe acest segment.
Centrul comercial din cadrul viitorului complex de pe Bulevardul 21 Decembrie va include peste 200 de magazine, opt sali de cinema, sali de bowling si de fitness, un supermarket, cazinou, loc de joaca pentru copii. Exista discutii cu doi operatori de supermarket-uri, iar inchirierile din centrul comercial au inceput.
“Consideram Iulius Mall drept un competitor direct pentru proiectul nostru din Cluj, dar avem avantajul unei locatii ultracentrale, al unei piete in care cele doua investitii pot functiona impreuna. Polus este un shopping center de tip regional.
Decizia de investitie in Cluj a fost luata pe baza studiilor de piata, ce includ analiza complexa a mai multor indicatori: numar de locuitori, competitie, indicatori financiari, nivel de trai, obiceiuri de consum”, sustine Adina Calinescu, country manager Atrium Centers, brand sub care Dawnay Day va dezvolta proiectul. Structura shopping mall-ului este de parter si trei etaje.
Compania britanica va investi 85 de milioane de euro in complexul ce se va dezvolta pe terenul de 18.000 mp, de unde pana in aprilie va fi relocata productia Tricotaje. Proiectul consta intr-o singura cladire, care contine shopping